Rui Duarte în vizor!** Cel mai rebel rapidist este „vânat” de Vaslui și Dinamo

Întârzierile constante ale lui Duarte la reunirea loturilor pe
unde a activat nu i-au descurajat pe „pețitorii” portughezului.
După Vaslui, care și-a reactivat interesul pentru acesta, pe listă
s-a înscris și Dinamo, care mai are nevoie de jucători pe benzile
defensivei.

După ce l-a dorit și în urmă cu doi ani, Adrian Porumboiu a rămas
un fan al lui Duarte și i-a propus acestuia în mai multe rânduri să
vină în Moldova. Chiar dacă cele două părți nu s-au înțeles, în
momentul de față, galben-verzii au avantaj în fața dinamoviștilor
datorită salariilor bune care se dau la Vaslui, singurul impediment
rămânând faptul că formația pregătită de Hizo poate transfera
jucători doar peste jumătate de an. „Au trecut șase luni din
sancțiunea acordată, iar la TAS termenul este pe 12 mai”, a
explicat Adrian Porumboiu.

De cealaltă parte, „câinii” și-l doresc și ei pe portughez pentru
a-și întări benzile apărării. Deși are 30 de ani, acesta se poate
încadra în „New Dinamo”, formula defensivă gândită de roș-albi
fiind una cu Duarte pe dreapta și cu Bărboianu pe stânga. O
problemă ar fi reticența lui Rui de a evolua pentru altă formație
din București.

El este momentan jucătorul Rapidului, nu am cum să mă bag în
diferendul dintre el și club

Adrian Porumboiu, finanțator Vaslui

Niciodată nu am să evoluez pentru altă formație din București.
În viitor e posibil să joc la CFR Cluj, Timișoara sau Vaslui. Sunt
echipe bune

Rui Duarte, fundaș Rapid

15 mii de
euro
este salariul lunar al lui Rui Duarte
la Rapid

Publicat: 20 04. 2011, 09:14
Actualizat: 20 04. 2011, 09:35