RUPTURĂ‚ la Oțelul! Marius Stan îl acuză pe Dorinel de aroganță!** Ce ULTIMATUM i-a dat
Dorinel Munteanu este tot mai departe de Oțelul, deși a adus
primul titlu din istorie la Galați. Marius Stan îl acuză de
aroganță și spune că așteaptă un răspuns la oferta făcută încă două
zile: „Am crezut că suntem ca frații”, a declarat Marius
Stan.
„Sunt niște negocieri care se poartă între club și
antrenor. De fapt între club și agenții antrenorului. Firma de
impresariat din Germania negociază pentru antrenorul nostru…e al
nostru până pe 30 iunie. Am negociat cu Dorinel, dar se mai schimbă
lucrurile.
Ă‚sta e motivul pentru care discuțiile s-au tărăgănat,
pentru că eu personal refuz să
negociez prin intermediul altora, mi se pare un gest de
aroganță. Am crezut că suntem ca frații. Nu mi se pare chiar
frumos, discuțiile sunt în impas. Am făcut o ofertă pe mail,
așteptăm răspunsul în 48 de ore. Dacă va fi negativ, trebuie să ne
reorientăm. Dramele sunt altele mai mari”, a declarat
Marius Stan la Fanatik Show.
„Pretențiile lui
Dorinel sunt de Bundesliga”
„Între timp Dorinel a semnat cu firma respectivă, care îi
reprezintă interesele. Poate să i le reprezinte în Bundesliga, nu
aici. Sunt deranjat de ce s-a întâmplat. Pretențiile lui Dorinel
sunt de Bundesliga. În opinia mea și raportat la Oțelul
Galați... Nimeni nu a mai avut contract de nivelul
lui la Oțelul Galați până acum.”, a mai spus Stan