„Ruse” e de neoprit: Steaua – Dinamo 3-1!** Roș-albaștrii au revenit după 0-1 la pauză! Dinamo a avut un penalty refuzat la 1-1

Rusescu a marcat al 11-lea gol al său din campionat din acest sezon

Alexe și-a confirmat forma bună din ultima vreme și a deschis scorul aseară

E greu de imaginat ce se întâmplă în bucătăria celor două echipe în ziua meciului. Adulmecăm suspansul pe străzi, pe site-uri și, la final, pe stadion. Aici derby-ul are 10 de la cabine. Dar ce trăiesc antrenorii și jucătorii e greu de anticipat. Vedem foaia de joc și ne dăm cu presupusul. La Steaua, Nikolic e titular, Rusescu e acolo unde-l știm de la începutul sezonului. Și Chiricheș e prezent, deși tocmai am mai citit o dată că Milan îl vrea neaparat. Dinamo nu riscă nimic sau riscă totul, cu „găselnița Grigore” la mijloc, cu Matei în stânga, Alexe în atac și Dănciulescu pe bancă.

Alexe „Cristiano”

Se începe prudent, cu partituri tactice bine învățate și ultra-verificate. Trec primele minute și, încet-încet, lucrurile se decantează pe dreptughiul verde. Dinamo joacă la așteptare, cu un atacant și jumătate, Alexe – Boubacar sau Munteanu în funcție de fază. Probabil că Bonetti plănuise ca Alvarez să fie surpriza, numai că hondurianul a fost surpriza neplăcută. A ieșit în primul sfert de oră, după un sprint de zece metri. L-a urmat Pulhac și s-au mai schimbat posturi la oaspeți. Nica de pe stânga, pe dreapta, Curtean aripă dreapta. Nu și filosofia de joc. Apărare-contraatac. Numai că Dinamo a avut și altceva aseară. A avut determinare, a fost prima la minge a acoperit bine spațiile. Și, în plus, l-a avut pe Alexe. Faza din minutul 38, preluare din viteză pe lângă Chiricheș, dribling la Tătărușanu și șut plasat, din unghi, pentru 0-1, i-a arătat clasa. A fost un gol chinuit, frumos, neașteptat și iar chinuit. Cam cum joacă Dinamo cu Bonetti pe bancă. Iar gestul de după gol – brațele în aer, în fluierăturile unui stadion întreg, a fost pașaportul lui spre inima galeriei.

Rusescu, golgheterul

Steaua versiunea 2012 a dat primul rateu la Chiajna, în Cupă, dar sechelele par mult mai vizibile. Un fel de Bute după Froch. Pasele sunt aceleași, însă nu mai au aceeași forță, aceeași explozie. În prima repriză, Steaua a părut că atacă numai pentru că îi dă voie Dinamo. Tot așa a și ratat Rusescu (35), „grație” unei gafe a cuplului Koulibaly – Nica. Plus precipitare, multă precipitare. La pauză, Reghecampf a schimbat, Nikolic pentru Costea și Adi Popa pentru Georgievski. A vrut viteză, pentru mai puțină siguranță. Oricum, Chipciu a fost mai eficient ca fundaș dreapta, pentru că el a obținut penalty-ul din care a egalat Rusescu (64, al 11-lea său gol). Senzația de groggy s-a mai atenuat și a început din nou asaltul. Tot Rusescu putea face 2-1, dar Bălgrădean apără dintr-un metru. Se joacă dur, se macină în gol, se încearcă lovitura decisivă. Dinamo vrea punctul, Steaua punctele. Și ultimii reușesc să le ia pe toate. Rusescu își arată clasa și duce gazdele în avantaj în minutul 84. „Câinii” cad. Iar golul de 3-1 al lui Szukala pică normal, într-un meci în care scorul a fost însă exagerat.


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI ÎN FORMAT LIVE TEXT

Cei doi tehnicieni s-au decis asupra echipelor de start.

Bonetti a decis să-l lase pe banca de rezerve pe Țucudean și Dănciulescu și va începe meciul cu Marius Alexe vârf împins.

Steaua 4-2-3-1: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Chiricheș, Latovlevici – Borceanu, Pintilii – Chipciu, Rusescu, Tănase – Nikolic

Rezerve: Stanca, Gardoș, Costea, Prepeliță, Pîrvulescu, Adi Popa, Adi Rocha

DINAMO 4-1-4-1: Bălgrădean – Nica, Luchin, Koulibaly, Pulhac – Grigore – Alvarez, Boubacar, Munteanu, Matei – Alexe

Rezerve: Naumovski, Rus, Issa Ba, Curtean, Steliano Filip, Țucudean, Dănciulescu


 

LIVE UPDATE 21:00 „Dinamo a început finala Cupei ca outsider și a câștigat, Dinamo a jucat SuperCupa ca outsider și a câștigat. Bonetti e un antrenor care își face treaba foarte bine și știe să joace meciurile importante. Eu sper ca Reghe să îl surprindă”, unul dintre mangerii Stelei, la Digi Sport.

Voi ce credeți că se va întâmpla diseară?

20:40 Mai sunt 40 de minute până la startul partidei și tribunele sunt pe jumătate pline. Aproximativ 25.000 de fani așteaptă să înceapă spectacolul.

20:30 Așa arată Național Arena cu o oră înainte de startul partidei. A început să se lase ceața, dar organizatorii partidei sunt convinși că nu vor fi probleme.

19:55 Primire de „coșmar” pentru jucătorii Stelei, ieșiți și ei la inspecția gazonului. Fanii dinamoviști profită de superioritatea numerică și îi fac pe jucătorii lui Reghe să simtă, măcar pentru câteva minute, că joacă în deplasare în seara asta.

19:46 Jucătorii dinamoviști au ieșit pe gazon pentru obișnuita inspecție, moment în care cei aproape 2000 de „câini” au erupt pur și simplu. „Dinamo bate pe Steaua!”, e scandarea preferată.

Tot acum e așteptat să ajungă la stadion și autocarul Stelei.

19:45 În peluza stelistă e liniște, dar se anunță o seară mare. Ultrașii echipei din Ghencea pregătesc o coregrafie specială: pe fiecare scaun se află așezat un steag în culorile clubului.

19:40 La stadion a ajuns în urmă cu puțin timp și brigada de arbitri din Belgia, alături de șeful CCA, Alexandru Deaconu. Oficialii au ieșit la inspecția gazonului și au fost primiți în mod „clasic” de fanii dinamoviști: huiduieli și înjurături. Steaua – Dinamo a început oficial cu două ore înainte de primul fluier al lui Alexandre Boucaut.

19:35 Cu două ore până la startul partidei, pe Național Arena sunt aproximativ 2.000 de fani, din care mai bine de jumătate sunt dinamoviști. Aceștia își încurajează favoriții și domină fondul sonor. Singura „opoziție” e reprezentată de sonorul tot mai tare al stației de amplificare 🙂

UPDATE 19:16 Ionuț Lupescu, înainte de meci:”Am înțeles că Steaua are un sezon mai bun, dar asta nu înseamnă că va bate fără probleme pe Dinamo. E un meci al orgoliilor, când joci un acest derby joci pentru suporteri, dacă bați Steaua sau invers poți să salvezi un sezon. Întotdeauna fiecare echipă, chiar dacă stă mai bine în clasament decât cealaltă, rămâne un meci de 1X2.

Când am jucat eu la Dinamo era un singur derby, cu Steaua, între timp lucrurile s-au mai schimbat, dar cred că în continuare pentru un jucător de la una dintre cele două rămâne cel mai important meci.

Am jucat în două perioade diferite, înainte de ’90, când amândouă aveau foarte bune echipe, și după ’90, au fost perioade frumoase, toate meciurile au fost extreme de disputate și de interesante. Nu prea am peirdut de multe ori în fața Stelei, cred că o dată sau de două ori„, a spus Lupescu la Dolce Sport.

18:55 Fanii lui Dinamo, atacați cu torțe! Sosirea celor două galerii la stadion nu a decurs fără incidente. Victime au picat fanii lui Dinamo, cei care au fost atacați cu pietre și torțe de suporterii Stelei în zona Maior Coravu-Vatra Luminoasă. Ieșiți dintre blocuri, suporterii roș-albaștrilor s-au năpustit asupra galeriei lui Dinamo care era escortată la stadion de Jandarmerie. Forțele de ordine au reținut opt dintre atacatori pe care i-au dus la secție. Din fericire, incidentul s-a lăsat fără victime. (Costin NEGRARU) (CLICK AICI PENTRU VIDEO pe www.stirileprotv.ro)

– Opt fani steliști au fost reținuți de către jandarmi și vor fi conduși la Secția de Poliție nr. 11, după ce au atacat cu pietre un grup de aproximativ 200 de suporteri dinamoviști, care se deplasau spre Arena Națională, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

„În perimetrul Maior Coravu și Vatra Luminoasă a avut loc o altercație între mai mulți suporteri steliști și un grup de dinamoviști care era însoțit de jandarmi. Steliștii au atacat cu pietre grupul de suporteri dinamoviști de pe străduțele laterale, jandarmii au intervenit și au reținut opt dintre ei, care vor fi conduși la Secția 11 de Poliție”, a spus Enache pentru MEDIAFAX.


În ultimele două-trei zile am putut observa la ce mai e bună Cupa, în afară de trofeul în sine. Eliminarea Stelei de la Chiajna (3-4, după penalty-uri) și victoria lui Dinamo pe terenul Pandurilor, locul doi din Liga I, 2-1, au fost de ajuns pentru ca termenii în care se vorbea despre favorită în derby să se schimbe. „De la Dinamo nu are nicio șansă cu Steaua!” ori „Steliștii sunt prea buni, pentru a se încurca de rivalii tradiționali”, discuția a revenit la deja celebrul „totul se joacă în derby, nu există favorită indiferent de locul din clasament. Brusc, în doar două zile. Până mâine seară, ora 21:30 în direct pe DigiSport, va mai fi timp de zicale, ironii ori pronosticuri. Până atunci, până la ora adevărului adică, ProSport și-a propus să inventarieze cele două echipe și să anticipeze cum se vor prezenta cele două rivale la ora jocului.

Steaua – Dinamo, în cifre, trăiri și emoții. Câteva date care să creioneze tabloul ostilităților de duminică seara, pe Național Arena. Chiar dacă, până acum, niciun derby nu semănat cu altul

TREI LUCRURI POZITIVE PENTRU STEAUA

1. Tătărușanu, Georgievski, Chiricheș, Szukala, Latovlevici, Pintilii, Bourceanu și Rusescu, cam 80 la sută din echipa de bază a Stelei, are o săptămână de refacere în fața titularilor dinamoviști. Chipciu, Tănase și Nikolic au jucat 75 de minute la Chiajna, cumva ca încălzire pentru derby. Aici Steaua are un avantaj important!

2. Echipa lui Reghecampf a impresionat până acum atât ca joc, cât și ca rezultate. Eliminarea din Cupă nu le-a căzut deloc bine. Pe undeva, aura de echipă invincibilă a mai dispărut, au devenit și ei umani, de bătut. Tocmai aici ar putea interveni problema pentru dinamoviști: loviți în orgoliu, steliștii vor vrea să se răzbune în derby. Și au argumente pentru a le reuși asta (vedeți linia de clasament).

3. Reghecampf a demonstrat până acum că are potențial. Certitudinea ar însemna și câștigarea campionatului ori calificarea Stelei în primăvara europeană. De aici ar mai putea veni un alt atu al roș-albaștrilor în derby, dorința lui Reghe de a demonstra că planul lui pentru acest sezon este infailibil și că Steaua va fi campioană la final. Iar pentru asta are nevoie de victorie în derby de România.

TREI LUCRURI POZITIVE PENTRU DINAMO

1. Pe primul loc în acest top sunt, fără discuție, suporterii roș-albilor. Care s-au agățat cumva de Dario Bonetti pentru a mai găsi un motiv pentru a-și încuraja echipa. Sau poate nu. Poate și-au spus că doar dacă vin meci de meci în PCH, atunci și jucătorii vor înțelege că trebuie să lupte oricând și oricum, chiar dacă nu mai au bani de chirie.

2. Cei care au urmărti atent partida cu Pandurii de la Tg. Jiu, acel 2-1 obținut de „câini” în ultimul minut, poate au observat determinarea cu care au jucat elevii lui Bonetti. Până la urmă fusese un meci de totul sau nimic pentru italian, iar el a primit un răspuns pozitiv din partea vestiarului. Neașteptat, chiar, ar putea spune unii.

3. Așteptăm meciul de mâine seară pentru a vedea dacă mai are rost să umplem acest al treilea rând…

TREI LUCRURI NEGATIVE DESPRE STEAUA

1. Primul are legătură cu faptul că lucrurile nu sunt chiar atât de roze în Ghencea, precum par a o spune rezultatele. Faptul că jucătorii nu și-au mai primit salariile din august și că deja sunt mulți dintre ei dispuși să discute, neoficial e adevărat, despre asta, nu face deloc bine unui club care vrea să iasă campion la final.

2. Patronul Becali e al doilea lucru care dăunează de ani buni Stelei, dar toată lumea vrea să treacă peste acest amănunt ca și când n-ar exista. După eliminarea cu Chiajna a făcut deja o listă neagră cu patru jucători la care va renunța, iar de critici nu vor scăpa nici titularii în cazul unui eșec cu Dinamo. Ar fi exact declicul de care Steaua n-ar avea nevoie, dacă mai vrea să mai spere la ceva până la final.

3. Așteptăm meciul de mâine seară, să vedem dacă umplem sau nu punctul trei de la „lucruri negative pentru Steaua”.

TREI LUCRURI NEGATIVE DESPRE DINAMO

1. Prima impresie ar fi că sunt prea puține trei lucruri negative despre Dinamo. Vom încerca să fim succinți. Așadar, situația financiară din club, deloc bună de luni bune, nu mai e o noutate, dar contează. Iar dinamoviștii, chiar dacă au mai găsit mărunțiș prin buzunare, nu pot trece prea mult timp peste problemele astea. De aici poate și faptul că echipa lui Bonetti nu a legat două meciuri cu evoluții constant bune până acum.

2. Relația Bonetti – acționari, care nu e deloc cea mai bună pentru bunul mers al echipei. Cei trei oameni cu putere de decizie nu s-au înțeles nici până azi dacă e bine ori nu să continue cu italian și din iarnă. Derby-ul i-ar putea ajuta să ajungă în sfârșit la un numitor comun.

3. Nici măcar o victorie în derby nu ar schimba cu mult în bine soarta clubului, ajuns într-un colaps financiar fără precedent. Din ea s-ar mai hrăni doar fanii, jucătorii și Bonetti, pentru că la lojă sunt mulți care nu-i înțeleg însemnătatea.

Bilanț Steaua – Dinamo: 126. 36. 45. 45. 169-172

*Un număr de 47 de fotbaliști au jucat pe prima scenă atât la Steaua, cât și la Dinamo. Dintre aceștia, 10 au izbutit să câștige titlul si cu una, si cu alta: Bumbescu, Dănciulescu, Doboș, Fulga, Matei, Moraru, D. Munteanu, Stelea, Turcu, Vlădoiu. Totodată 26 dintre cei 47 au jucat în derby-uri atât pentru o echipă, cât și pentru cealaltă

*Patru jucători au marcat în derby-uri, atât în poarta lui Dinamo, cât și a Stelei: Dănciulescu, C. Munteanu, D. Șerban și A. Cristea

*Un număr de 8 tehnicieni au fost antrenori principali atât la Steaua, cât și la Dinamo: Coloman Braun, Constantin Cernăianu, Florin Halagian, Traian Ionescu, Valentin Stănescu, Constantin Teașcă, Colea Vâlcov, Walter Zenga. Niciunul însă n-a reușit să cucerească titlul cu ambele. Iar din cei 8,5 au antrenat în derby-uri atât pe una, cât și pe cealaltă

*Antrenorul dinamovist care s-a confruntat de cele mai multe ori cu Steaua: Nicolae Dumitru „Nicușor”, de 14 ori

*Antrenorul stelist care s-a confruntat de cele mai multe ori cu Dinamo: Emerich Jenei, de 19 ori

*Au arbitrat de cele mai multe ori derby-ul: Aurel Bentu și Adrian Porumboiu, de câte 8 ori

*A găzduit de cele mai multe ori confruntările dintre cele două fostul stadion „23 August” (Național), de 54 de ori. Urmează stadionul Steaua de 32 de ori și Dinamo de 28 de ori

12 meciuri au fost arbitrate de străini

Notă: Toate aceste cifre se referă numai la confruntările din campionat dintre cele două

Publicat: 04 11. 2012, 23:39
Actualizat: 05 11. 2012, 11:59