Rusescu a fost operat cu succes. Vești bune: atacantul campioanei nu ratează tot sezonul. Când va reveni și care e situația lui Papp
Raul Rusescu a fost operat în această dimineață la Spitalul Militar din București, dar va reveni mai repede de cât s-a preconizat. Atacantul va rata doar două meciuri ale campioanei.
Venit sub formă de împrumut de la Sevilla, Raul Rusescu a fost doar o umbră a golgheterului din sezoanele precedente. Vârful a pus din nou multe kilograme în plus, dar o explicație pentru evoluțiile sale modeste ține și de ghionul avut. Raul de Ghencea a fost lovit cu cotul în figură de Gabriel Mureșan în minutul 29 al partidei cu AS Târgu Mureș, din 26 octombrie 2014, stelistul fiind operat și revenind pe teren la 1 decemrbie.
Rusescu a purtat ulterior o mască de protecție, însă a renunțat la ea, după ce s-a consultat cu medicii, chiar înainte de partida cu Oțelul. O decizie neinspirată, Miron lovindu-l în figură cu cotul și provocându-i o nouă accidentare. Deși a fost în stare să ducă meciul până la final, Rusescu a fost apoi transportat la spital, unde computerul tomograf a arătat că este nevoie de o nouă intervenție chirurgicală.
Aceasta a avut loc miercuri dimineață, la același spital la care se operase inițial, și a fost un succes. Doctorii anticipează că perioada de recuperare va fi una scurtă, astfel că există șanse ca Steaua să îl aibă la dispoziție în finalul sezonului. Atacantul va rata, totuși, meciuri importante, disputele cu „U” Cluj, ASA Târgu Mureș și Dinamo venind prea devreme.
„Fotbal Club Steaua Bucuresti anunță că Raul Rusescu a fost operat, miercuri dimineață, în cadrul Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială a Spitalului Universitar de Urgență Militar „Carol Davila”. Intervenția a fost realizată de către Dr. Cătălin Dumitru și medicul clubului nostru, Flavian Arămitu și a constat în reducerea fracturii prin metoda Gillies-Dan Theodorescu. Operația a fost un succes, iar perioada de recuperare a jucătorului va fi de aproximativ o lună de zile. Clubul nostru îi urează multă sănătate lui Raul și îl așteaptă cît mai curînd alături de colegii săi!„, se arată într-un comunicat remis de Steaua.
Papp mai așteaptă
Tot în partida de duminică, fundașul Paul Papp, unul dintre cei mai constanți jucători din acest sezon, a suferit o fractură la maxilar, după un contact avut tot cu Miron. Papp, care a evoluat până în minutul 78, a fost transportat la Spitalul de Urgență, unde a fost supus unor investigații în urma cărora s-a constatat că are fractură de maxilar.
El va trebui să mai aștepte însă până să fie supus la o intervenție chirugicală, medicii sfătuindu-l să aștepte până când fața sa va reveni la dimensiuni normale.