Rusescu a fost uitat, Stanciu are Ghencea la picioare. VIDEO – Mijlocașul, la cel mai frumos gol pentru Steaua, după o fază „de manual”
This browser does not support the video element.
Nicolae Stanciu a câștigat duelul pentru titularizare cu Gabi Iancu și este unul dintre cei mai buni steliști în acest sezon. Tânărul mijlocaș a făcut o partidă excelentă și împotriva Viitorului, când a marcat un gol.
Cei 700.000 de euro pe care Steaua i-a plătit Vasluiului pentru Nicolae Stanciu se dovedesc a fi o investiție cât se poate de inspirată. Stanciu s-a integrat perfect în jocul Stelei și a devenit jucător de bază la doar 20 de ani. Deși sezonul este la început, cifrele vorbesc despre cea mai bună perioadă din cariera tânărului jucător.
Până la transferul la Steaua, Stanciu era un jucător de un gol pe sezon. Doar în 2010-2011 și-a „stricat” norma și a reușit să marcheze de două ori pentru prima sa echipă, Unirea Alba Iulia. Acum, după 8 partide ca titular în Liga I, mijlocașul născut la Craiva a înscris deja de două ori și are 3 pase de gol. Stanciu a înscris pentru Steaua și-n Europa, în returul partidei cu Legia, din play-off-ul Ligii Campionilor. Stelistul a deschis atunci scorul, iar la final golul său a fost decisiv, cu un 2-2 pe muchie de cuțit. În total, 3 goluri și 3 pase de gol
Dincolo de aceste cifre, Stanciu reușeze să lumineze jocul pe faza de atac, iar Steaua pare că și-a găsit acel număr „10” pe care l-a tot căutat. Fostul jucător al Vasluiului impresionează prin tehnică, implicare în joc, dar și un travaliu care-i oferă un atu important în concurența cu Gabi Iancu. În plus, Stanciu are o constanță cu care puțini jucători de vârsta lui o au.
Și cota i-a crescut constant
În decembrie 2011, Nicolae Stanciu lăsa Alba Iulia pentru Vaslui, iar cota sa creștea la 150.000 de euro. În doar jumătate de an a „explodat” la 800.000, iar în momentul în care a semnat cu Steaua, transfermarkt.de îl cota la 1.4 milioane de euro. Acum, stelistul este cotat la 1.4 milioane de euro.
sursa foto: Mediafax