Rusescu: „E cel mai muncit trofeu din carieră. Vrem să facem tripla”

Raul Rusescu a fost extrem de bucuros după câștigarea unui nou titlu cu Steaua, mai ales că cei de la Tg. Mureș au fost foarte aproape să le sufle acest trofeu.

„Cred că e cel mai muncit trofeu din carieră. S-au întâmplat foarte multe lucruri. Pe plan personal a fost un an greu, am trecut prin momente dificile. Sunt mândru că fac parte din această echipă. Când s-a terminat turul nu ne gândeam niciodată că vom avea emoții în ultima etapă. Ne-a fost foarte frică de ceea ce se putea întâmpla la Târgu Mureș. Vrem să facem tripla”, a spus Raul Rusescu la Dolce Sport.

Steaua a terminat la egalitate, în deplasare, scor 0-0, cu formația CSMS Iași, într-un meci din etapa a 34-a, ultima a Ligii 1, și a câstigat pentru a 26-a oară în istorie titlul de campioană.

ASA Târgu Mureș a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formația Oțelul Galați, în ultima etapă a Ligii I, mureșenii încheind campionatul pe locul doi, în timp ce gălățenii vor evolua din sezonul viitor în Liga a II-a. Pentru ASA a marcat Mureșan ’39 (penalti), iar pentru Oțelul au înscris Tudorie ’67 și Helder ’90+4.

Publicat: 28 05. 2015, 22:50
Actualizat: 28 05. 2015, 22:51