Rusescu și Maftei, așteptați până în ultima secundă la Rapid

Telenovela transferurilor lui Vasile Maftei (foto) și Raul
Rusescu de la Urziceni la Rapid a durat până aseară, în jurul orei
00:00, când perioada de mercato s-a închis oficial la LPF.
Practic, giuleștenii i-au făcut lui Dumitru Bucșaru o ultimă ofertă
chiar înainte de startul jocului cu CFR Cluj. În ecuație erau
cuprinși Vasile Maftei, pe care Rapid încearcă să-l recupereze de
vreo două săptămâni, dar și Raul Rusescu, cel care urma să
completeze compartimentul ofensiv după ratarea transferului lui
Moraes.

Până la închiderea ediției, patronul Unirii Urziceni nu luase
încă o decizie în privința acestei propuneri, dar aseară lucrurile
încă se puteau schimba la 180 de grade. „Eu m-am înțeles cu Rapid
și încă sper la acest transfer. Mai trebuie doar ca Urziceniul să
accepte propunerea venită din Giulești”, spunea Maftei cu doar
câteva ore înainte de închiderea perioadei de transferuri. Surse
din anturajul „feroviarilor” ne-au informat că George Copos și Dinu
Gheorghe încearcă să-i aconteze pe ambii jucători în schimbul sumei
de 600.000 de euro.

Mai mult, alte surse afirmau că Maftei a fost deja acontat și că
va fi lăsat totuși să evolueze împotriva Stelei, special pentru a-i
încurca pe roș-albaștri. De-abia apoi acesta ar urma să semneze cu
Rapid printr-un procedeu similar cu cel folosit în cazul
„Varga-Bălan”, adică legitimarea prin „satelitul” giuleștenilor,
Rapid II.

9 ani a evoluat Vasile Maftei în
tricoul Rapidului, între 2000 și 2009

Publicat: 11 09. 2010, 08:24
Actualizat: 11 09. 2010, 08:33