Rușii de la Kuban întârzie să-i plătească datoria lui Dan Petrescu, antrenorul s-a enervat! Ce vrea să facă „Bursucul”

Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a refuzat să-i mai păsuiască pe cei de la fostul său club Kuban Krasnodar, rușii amânând deja de trei ori să-i achite restanțele. Tehnicianul ar avea de luat 1.5 milioane de euro.

Impresarul lui Dan Petrescu, Nicolae Pârnău, a explicat în presa rusă faptul că oficialii lui Kuban au dorit un nou termen, peste o lună. „Bursucul” nu e de acord, iar Kuban riscă depunctarea.
 
„Am acceptat amânări de trei ori și ei nu au apreciat asta. Intenționăm să mergem până la capăt…După 20 decembrie, i-am sunat de două ori pe zi și nu mi-a răspuns nimeni. Vom cere în fiecare lună depunctarea clubului Kuban”, a declarat Pârnău, conform sport-express.ru.

Petrescu a acceptat ca șefii de la Kuban Krasnodar să-i achite banii în trei rate, în decembrie 2017, ianuarie și februarie, a anunțat Pârnău în noiembrie 2017. Tehnicianul a fost de acord pentru ca echipa să nu fie depunctată de către Federația Rusă de Fotbal,d ar oficialii din Krasnodar nu respectă înțelegerea.

Actualul antrenor al CFR-ului a pregătit formația rusă în două rânduri, dar al doilea mandat a durat între 14 iunie și 4 octombrie 2016, atunci fiind demis. El nu a fost plătit în aceste luni și acum își cere drepturile. Ziariștii ruși spun că românul ar trebui să primească între 700.000 de euro, banii pentru perioada în care a activat la Krasnodar, și 1,5 milioane de euro, atât cât solicită tehncianul pentru rezilierea contractului. În primăvara trecută, antrenorul a primit câștig de cauză la Camera de soluționare a litigiilor din cadrul FIFA, dar suma exactă stabilită pentru compensații nu este cunoscută.

Publicat: 16 01. 2018, 15:22
Actualizat: 16 01. 2018, 15:23