S-a aflat numele arbitrului care va conduce Dinamo – Steaua! „Câinii” l-au criticat dur, Porumboiu l-a făcut praf. VIDEO | Momentul în care Andrei Marc a explodat: „E stelist, bă!”
This browser does not support the video element.
Un derby plin de tensiune prin definiție, care de-a lungul timpului a trecut prin multe momente controversate și decizii discutate ale arbitrilor, meciul dintre Dinamo și Steaua, din turul semifinalelor Cupei României, și-a aflat omul care va împărți dreptatea.
Digi Sport anunță că primul duel al acestei spătămâni dintre Dinamo și Steaua va fi arbitrat de Radu Petrescu (33 de ani), arbitru originar din București care se va afla în premieră la centru într-un Derby de România. De-a lungul carierei, Petrescu a mai arbitrat o singură întâlnire dintre cele două mari rivale, desfășurată între echipele secunde. Se întâmpla în 2010, în etapa a 5-a a Ligii 2.
Dinamo se întâlnește cu arbitrul pe care-l acuza că e stelist!
Amintirile lui Dinamo cu Radu Petrescu nu sunt dintre cele mai plăcute. În turul sezonului regulat, în etapa a 10-a, chiar pe Ștefan cel Mare, echipa lui Mircea Rednic pierdea cu CFR Cluj, scor 0-2, iar la finalul meciului arbitrul a fost criticat atât de antrenor, cât și de jucători. În partida cu clujenii, Radu Petrescu a eliminat trei jucători dinamoviști – Feussi, Steliano Filip și Cosmin Matei -, a acordat un penalty pentru oaspeți, iar Mircea Rednic a văzut a doua parte a meciului din tribună, unde a fost trimis pentru proteste.
Radu Petrescu îi arată cartonașul roșu lui Steliano Filip, în meciul Dinamo – CFR 0-2.
La finalul partidei, nemulțumit de deciziile lui Petrescu, Mircea Rednic a cerut audierea arbitrului, motivând vă nu știe pentru ce a fost trimis în tribune: „Am cerut și audierea arbitrului. El a scris în raport că am protestat. Eu știu ce i-am zis și nu am de ce să fiu suspendat. Am spus «De ce mă trimiți în tribune? Te-am înjurat, te-am bruscat, de ce mă trimiți în tribună?» Ce înțelege prin proteste? Pe arbitri nu poate să îi deranjeze nimeni. Ei au mereu dreptate”, spunea antrenorul lui Dinamo, la câteva minute după finalul partidei.
Prestația lui Radu Petrescu a fost criticată și de Andrei Marc, fundașul dinamovist pe care camerele de filmat l-au surprins la finalul meciului spunând despre central că „e stelist”. La finalul meciului, jucătorul adus de la Ceahlăul l-a criticat, la rândul lui, pe arbitrul din București: „A fost un arbitraj cu tentă, ni s-au acordat cartonașe lejer”, a spus Marc.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA MOMENTUL ÎN CARE MARC ÎL ACUZĂ‚ PE RADU PETRESCU
Porumboiu l-a făcut praf!
Intrat prin telefon la emisiunea ProSport Live, a doua zi după meciul Dinamo – CFR, fostul arbitru Adrian Porumboiu și-a adus aminte de cel mai controversat moment din cariera arbitrului, meciul dintre Voința Sibiu și CFR Cluj: „Ce se întâmplă, oare? (n.r. în fotbalul românesc) Am văzut câteva secvențe din meci. Am văzut și arbitrul meu „preferat”. Când s-a împiedicat Beto de un ciot, a dat fault și a câștigat CFR-ul campionatul (n.r. meciul cu Voința Sibiu, câștigat de CFR Cluj, scor 1-0). Exact! Celebrul Petrescu, nu Petrescu! El a fost. I-a mai rămas probabil ceva mărunțiș, ceva de metal din bancnotele de atunci. S-a reactivat acel metal în buzunar.
Urmările rămân… La ce s-a întâmplat atunci. Dacă te duci la o femeie, mai rămâi cu o amintire… Femeia era cel care… cea care era plătită. Adică șmecherul ăsta care a arbitrat. E acoperit, toți sunt acoperiți în România. Aștepta fazele astea și au venit”, a spus Adrian Porumboiu la ProSport LIVE, după ce a văzut fazele din Dinamo – CFR.