„S-a cam dus titlul! Luptăm pentru UEFA”

Rezultatul de la Pitești i-a determinat pe jucătorii lui Marius Lăcătuș să declare că Steaua nu mai contează în lupta pentru supremație în Liga I.

„Începând de acum nu mai trebuie să ne mai gândim la titlu sau la Champions League. S-a cam dus titlul! Ne luptăm pentru Cupa UEFA. Am pierdut destule puncte vitale. Asta e! Mergem înainte! Vom juca fotbal, dacă vom câștiga, bine, dacă nu, nu”, a declarat stoperul Dorin Goian, convins că echipele importante ale Ligii I vor avea în continuare viață grea pe terenul din Trivale. „Este un rezultat care pe noi nu ne avantajează. O echipă mare ca Steaua nu avea voie să facă ce s-a întâmplat. Mai erau două minute și am fost egalați. Acesta este fotbalul, trebuie să ridicăm capul din pământ și să mergem mai departe. Degeaba fac celelalte contracandidate la titlu pași greșiți, important ar fi să câștigăm și noi. Așa a vrut Dumnezeu, să fim egalați, iar șansele noastre sunt din ce în ce mai mici”, a spus și veteranul Petre Marin.

"Noi am fost fraierii din final. Ne lipsește norocul. Am jucat cu o echipă foarte bine organizată" – Dorin Goian, fundaș Steaua

"Atât timp cât sunt șanse teoretice pentru a ne bate la titlu, fiți siguri că vom duce lupta până la capăt" – Dorin Goian, fundaș Steaua

Publicat: 21 03. 2009, 07:52
Actualizat: 21 03. 2009, 07:57