S-a făcut liniște la Brașov: „Exilații” au revenit la antrenamente!

Lucrurile s-au calmat la FC Brașov după victoria de sâmbătă, 3-2 cu Pandurii, de la Târgu Jiu. Ieri dimineață, la primul antrenament al săptămânii, au fost reprimiți în lot jucătorii Nuno Viveiros, Cristi Munteanu și Cristi Ionescu.

Cei trei au fost exilați joia trecută, după ce echipa a refuzat să se antreneze și după ce fotbaliștii și-au cerut drepturile salariale restante. În plus, directorul general Constantin Zotta le-a mai dat o veste bună fotbaliștilor: „Zilele viitoare o să încasați salariul pe o lună și o primă”.

Publicat: 21 05. 2013, 08:07
Actualizat: 21 05. 2013, 08:08