S-a făcut! Varela, caz închis! Fundașul a semnat pe trei ani cu Steaua

UPDATE Transferul lui Fernando Valela la Steaua a fost perfectat în această dimineață, după ce fundașul Vasluiului își dăduse aseară acceptul de a evolua pentru echipa campioană din acest sezon.

Astăzi, Varela și-a pus semnătura pe un contract pe trei sezoane și a fost trecut de Reghecampf pe Lista UEFA, pentru a avea drept de joc în Liga Campionilor.

 


UPDATE 21:13 Deși existau informații potrivit cărora negocierile dintre Steaua și Varela sunt îngreunate de distanță (fotbalistul se află în Capul Verde, la lotul național), cele două părți au ajuns la un acord. Fotbalistul Vasluiului le-a transmis oficialilor Stelei că este de acord cu oferta, iar mâine urmează să fie semnate actele.

Astfel, el va fi trecut în timp util pe lista UEFA, care trebuie trimisă la forul continental până marți, la ora 14:00.

Și transferul lui Kapetanos, intrat și el în impas la un moment dat, este foarte aproape să se facă. DETALIILE MUTĂ‚RII AICI.


UPDATE 19:10 Deși Vasluiul a accepta oferta Stelei pentru Varela, negocierile dintre fundaș și oficialii campioanei sunt îngreunate de faptul că jucătorul din Capul Vedre, fiind convocat la naționala.

Oficialii Stelei sunt presați și de timp, lista UEFA pentru grupe urmând să fie trimisă până mâine, la ora 13:00, și în acest moment nu mai par atât de convinși că se vor înțelege cu Varela.


 

UPDATE Varianta transferului lui Varela la Steaua este confirmat de Dragoș Ieftimie, președintele lui FC Vaslui. Acesta a recunoscut că Vasluiul a acceptat oferta campioanei și ar mai trebui doar ca jucătorul să-și negocieze contractul cu Steaua.

„Suntem în discuții avansate pentru cedarea lui Varela, mai sunt câteva detalii de pus la punct. Prețul este în jurul valorii sale de piață.”Dragoș Ieftimie, președinte FC Vaslui.

„Vom lua un fundaș croat, Igor Prahic de la NK Zadar, în locul lui Varela. E la Vaslui în acest moment”, a mai spus Dragoș Ieftimie, președintele lui FC Vaslui.


După plecarea lui Vlad Chiricheș la Tottenham, oficialii Stelei au pus ochii pe fundașul Fernando Varela, de la FC Vaslui.Interesul Stelei pentru fotbalistul de 25 de ani a fost dezvăluit încă de acum o săptămână de www.prosport.ro.

În această dimineață, oficialii Vasluiului au trimis Stelei pretențiile financiare pentru fundașul Fernando Varela: 1,2 milioane de euro plus TVA, adică aproape 1,5 milioane de euro. Steaua a încercat renegocierea în jurul orei prânzului, trimițând Vasluiului o ofertă concretă: un milion de euro plus TVA, plătibili în patru tranșe. Sursele ProSport au indicat faptul că Adrian Porumboiu a fost de acord cu oferta, astfel că este de așteptat ca Varela să vină la București pentru vizita medicală și pentru semnarea contractului cu echipa campioană.

19 partide a bifat fundașul vasluian pentru echipa națională a Capului Verde, reușind să marcheze de trei ori

40 de meciuri a evoluat Fernando Varela pentru trupa vasluiană, reușind să marcheze de două ori

Publicat: 03 09. 2013, 13:29
Actualizat: 03 09. 2013, 13:30