S-a încheiat telenovela! Un alt RENEGAT al Stelei și-a găsit echipă. Alcenat a ajuns în Portugalia
Cazul Jean Jony Alcenat e încheiat oficial pentru Steaua, după ce haitianul și-a găsit în sfârșit o nouă echipă. Fundașul a semnat cu gruparea portugheză Feirense, care evoluează în prima ligă.
Transferat de Steaua în vara lui 2015, Alcenat a strâns doar 11 partide în tricoul vicecampioanei, după care a intrat în dizgrația patronului Gigi Becali și s-a încercat îndepărtarea sa. Cu un salariu lunar de aproximativ 15.000 de euro, Alcenat a refuzat în iarnă rezilierea contractului, iar același lucru s-a întâmplat și în această vară, deși devenise clar că Steaua nu se va mai baza pe el.
Fundașul de 30 de ani s-a confruntat însă în ultimele luni cu o nouă problemă – nu a reușit să-și prelungească viza de ședere în România – și în cele din urmă s-a decis să accepte oferta unui alt club.
11 meciuri a jucat Alcenat la Steaua, reușind o pasă decisivă
86 de partide a strâns Alcenat în Liga 1, unde a evoluat pentru Petrolul, Steaua și FC Voluntari
Astfel, după patru ani petrecuți în România, Alcenat revine în Portugalia, acolo unde a mai evoluat pentru Leixoes și Rio Ave.
Feirense e o grupare nou promovată în prima ligă a Portugaliei, după ce în sezonul trecut a încheiat pe locul 3 în liga a doua, după Porto II și Chaves. Echipa secundă a celor de la Porto nu avea însă dreptul să promoveze, așa că Feirense a urcat în prima divizie.
După două etape, Feirense are trei puncte în clasament și ocupă locul 10.