S-a închis robinetul la Timișoara! „Nu va mai pleca niciun jucător! Mai vrem să transferăm alți doi fotbaliști!”

Președintele celor de la FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a
comentat situația legată de transferul fundașului Bonfim la Steaua,
afirmând că nu sunt probleme din acest punct de vedere. Ofifcialul
bănățenilor a precizat că formația de pe malul Begăi dorește să mai
achiziționeze doi jucători, dar a fost ferm în ceea ce privește
plecările: nimeni nu va mai părăsi Timișoara. În ceea ce privește
partida din turul trei al Europa League, împotriva celor de la
Mypa, Chivorchian a declarat că în ciuda victoriei din tur, trupa
lui Petrovic trebuie să trateze meciul serios pentru a nu produce o
surpriză de proporții. Zicu este așteptat să debuteze în această
seară pentru timișoreni.

„Cum la Finanțele Publice din Timișoara se întâmplă lucruri
anormale și orice este posibil. Ar trebui să fie controlați acești
oameni pentru că cei care suportă consecințele suntem noi.
Înregistrarea lui Bonfim se poate face legal pentru că nu i se
poate îngrădi dreptul la muncă. Transferul se va perfecta în zilele
următoare. Mai avem în plan să aducem doi jucători, dar nu vom mai
ceda niciun fotbalist. Chiar dacă am câștigat cu 2-1 în Finlanda va
trebui să tratăm returul cu mare atenție pentru a nu avea emoții.
Zicu a fost reținut în lot de antrenor, dar rămâne de văzut dacă îl
va folosi. Toată lumea așteaptă debutul lui. Am vândut până în
acest moment aproximativ 4.000 de bilete”,
a declarat
Chivorchian la Sport.ro

Chivorchian a comentat și incidentul petrecut în Ghencea,
noaptea trecută, afirmând că hoții ar fi trebuit să știe că banii
sunt păstrați doar în conturi.

„S-au gândit că poate urma să facă Steaua plata pentru
Bonfim și s-au gândit să le-o ia înainte. Suma era momeală pentru
acei fraieri, banii adevărați se țin în conturi”,
a
încheiat Chivorchian.

Publicat: 05 08. 2010, 12:26
Actualizat: 05 08. 2010, 12:30