Deși a clamat peste tot că vrea să facă pace cu suporterii Stelei și este dispus să-și ceară scuze și să renunțe la interdicții, Gigi Becali pare să folosească metode folosite în vremurile întunecate ale comunismului pentru a le închide gura fanilor. Astfel, europarlamentarul l-a însărcinat pe Valeriu Argăseală să facă totul pentru a închide principalul mijloc de comunicare al suporterilor, respectiv siteul www.fcsteaua.ro. Conform cotidianului cancan, președintele Stelei a trecut la acțiune, somând suporterii să închidă siteul fcsteaua.ro sau să-i schimbe numele, pe motiv că folosesc numele Stelei fără acordul clubului. Este binescunoscut faptul că pe siteul respectiv, majoritatea suporterilor îl contestă vehement pe latifundiar, fiind de-a lungul timpului principalul mijloc de comunicare pentru cei care s-au opus lui Becali. Siteul este cu atât mai important cu cât este cunoscut în comunitatea stelistă drept principalul site al suporterilor steliști, găzduind mereu comunicatele și mesajele acestora.
Contactați de ProSport, reprezentanții Asociației Independente a Suporterilor Steliști au confirmat că au fost contactați de reprezentanții clubului pentru a închide siteul sau de a-i schimba numele.
„Da, este adevărat, am fost contactați de reprezentanții clubului Steaua în legătură cu siteul www.fcsteaua.ro. Nu putem fi de acord cu închiderea siteului, dar trebuie să precizăm că noi nu am dorit să profităm de pe urma numelui Stelei, fiindcă întotdeauna ne-am declarat siteul tuturor steliștilor, indiferent de simpatii. Rămâne să vedem ce va face clubul în continuare„, ne-a declarat Laurențiu Nicolae, membru AISS.
sursa foto: Bogdan Petry în Cotidianul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER