Cosmin Contra jucat ieri din nou pentru Poli Timișoara în amicalul cu chinezii de la Shang Dong, scor 1-2. Contra a evoluat pe postul de mijlocaș dreapta, dar, deocamdată, nu este postul său definitiv. Reapariția fotbalistului în echipa bănățeană a tonifiat jocul lui Poli încă din primele minute. Cosmin Contra a arătat și pe teren că vorbele sale de la reunirea cu echipa care l-a consacrat au corespondent și în teren. „Parcă nu am plecat niciodată de aici”, spunea el în urmă cu trei zile, iar în iarbă, din primul minut, a fost mai mult decât un jucător, a fost un lider. A cerut mingea, a executat cornere, s-a zbătut mereu pentru fiecare pasă. Cu noii săi colegi s-a comportat ca un frate mai mare. Contra le-a dat mereu sfaturi, le-a transmis încurajări, dar și mustrări, fiind un căpitan neoficial, în vreme ce banderola a rămas pe brațul unui alt timișorean, Srdjan Luchin.
„Contra a intrat bine la joc”
La pauză, când Neluțu Sabău a schimbat întreaga echipă pentru repriza a doua, toți cei de pe margine, printre care și patronul lui Poli, Marian Iancu, erau impresionați de „Guriță”, deși chinezii conduceau cu 1-0. „A intrat bine la joc, dar încă nu m-am decis unde îl voi folosi pe Contra, voi mai încerca și alte soluții pentru formula de echipă”, a spus Sabău după meci. Timișoara a pierdut jocul de ieri cu 2-1, Sepsi fiind și el la debutul în tricoul bănățenilor.
Gigel, menajat pentru ruși
Plecarea lui Gigel Bucur la Kuban Krasnodar este certă. Atacantul a fost menajat ieri și nu a jucat niciun minut împotriva chinezilor de la Shang Dong pentru a evita o posibilă accidentare. „Meciurile acestea nu mai sunt importante pentru el, pot să apară accidentări și nu îi mai stă capul la echipă prea mult, ci mai mult la plecare”, a declarat ieri tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău.
4 ani și jumătate au trecut de la ultimul meci al lui Contra la Timișoara
6 luni este contractul lui Contra cu Timișoara, cu posibilitate de prelungire
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER