S-a întors! Revenirea jucătorului s-a produs în plin sezon. Anunț important la FCSB
Marko Momcilovic (32 de ani) a revenit, în sfârșit, la antrenamentele FCSB-ului. Funadașul lateral are deja 3 zile de când a intrat în programul normal al echipei, iar acum trebuie să se pună la punct cu condiția fizică. Are de tras serios, pentru că ultimul său meci datează din urmă cu câteva luni bune.
ProSport a scris în exclusivitate, ieri, despre revenirea fundașului (materialul poate fi accesat aici), pentru ca după câteva ore Narcis Răducan să confirme informația. „Momcilovic se antrenează absolut normal de trei zile și nu mai simte nicio durere. Dacă doctorul spunea că mai stă o lună, el se antrenează deja. Doamne ajută să-l țină. În condițiile astea îl vom vedea în teren în curând. Am avut răbdare cu el. E o mare bucurie pentru noi, rar vezi un jucător să stea 400 de zile și deja durerea lui este și a noastră„, a spus Narcis Răducan la Digi Sport.
Momcilovic le-a comunicat celor din staff-ul tehnic al vicecampioanei că durerile la spate au dispărut, iar dacă recuperarea își va continua cursul firesc, acesta poate fi în lotul echipei în meciul de Cupa României împotriva divizionarei secunde Metaloglobus, programat joi, 26 septembrie, la ora 21:30.
Momcilovic s-a accidentat în meciul tur cu Hajduk Split din preliminariile Europa League ale sezonului precedent (0-0), iar de acolo totul a mers din rău în mai rău. Sârbul a trecut prin două operații de hernie de disc, iar FCSB i-a pus la dispoziție un aparat special, în valoare de aproape 40.000 de euro, pentru a se recupera cât mai rapid. În sezonul trecut, fundașul lateral a prins cinci jocuri oficiale.