S-a lăsat cu dosare penale după FCSB – Rapid! Jandarmeria nu a avut milă și a aplicat amenzi de peste 26.000 de lei
Meciul dintre FCSB și Rapid a fost marcat nu doar de spectacolul din teren, ci și de incidentele din tribune, care s-au soldat cu amenzi usturătoare și cu dosare penale.
FCSB s-a impus în meciul împotriva Rapidului cu 3-1, într-o atmosferă incendiară creată de suporterii ambelor formații. Cu toate acestea, nu toate manifestările fanilor au fost pașnice, astfel că Jandarmeria București s-a văzut nevoită să intervină și să aplice sancțiuni drastice.
Cinci fapte de natură penală au fost predate Poliției Capitalei pentru continuarea investigațiilor.
Dosare penale și amenzi usturătoare la FCSB – Rapid
FCSB și Rapid s-au întâlnit pe Arena Națională în cadrul etapei cu numărul 20 a Ligii 1, meci la finalul căruia gazdele s-au impus cu 3-1. Spectacolul din tribune a fost asigurat de suporterii ambelor echipe, însă unii dintre ei s-au ales cu amenzi consistente și chiar și cu dosare penale.
Jandarmeria București a remis un comunicat prin intermediul căruia explică ce măsuri s-au luat după meciul de pe Arena Națională din București.
„În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FCSB și FC Rapid București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în acest moment, 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 26.230 de lei
De asemenea, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru cinci fapte de natură penală, fiind predate lucrătorilor din cadrul Poliției Capitalei. În continuare, se vor efectua verificări pentru identificarea altor persoane care au încălcat cadrul normativ în vigoare, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul remis de Jandarmeria București.
FCSB s-a impus cu 3-1 în fața Rapidului la capătul unui meci spectaculos, decis în cele din urmă în prelungirile partidei, când gazdele au înscris de două ori.