„Clau-gol” devine din nou „Clau-coach”, urmând să o preia pe FC Bihor
Claudiu Niculescu (36 de ani), unul dintre cei mai mari atacanți ai României de după Revoluție, a decis ieri să pună ghetele în cui, la nici două luni de când fusese înlăturat de pe banca lui „U”. „E cea mai tristă zi din viața mea”, a mărturisit Claudiu Niculescu, cel care a debutat în Liga I pe 1 martie 1988, în tricoul Craiovei. Și-a continuat apoi cariera la „dușmanul” Dinamo, club cu care a obținut 7 trofee: 3 titluri, 3 cupe și o supercupă. Și-a încercat norocul și în străinătate, la Genoa, Duisburg și Omonia, dar fără mare succes.
În vara anului 2010 a simțit că nu mai e dorit la Dinamo și a fost convins să semneze cu Universitatea Cluj. În primul sezon a fost liderul detașat al echipei, reușind 13 goluri în 26 de partide. Din primăvara acestui an a preluat și funcția de „principal” pe Someș, însă a renunțat după numai o etapă din acest campionat. A dorit să revină ca jucător, dar a simțit că nu mai poate din punct de vedere fizic. Ieri și-a reziliat contractul și urmează să își încerce din nou norocul în funcția de antrenor, în Liga a II-a, la FC Bihor.
Nașul Stelei, la un pas de istoria Ligii I
Niculescu a fost foarte aproape să intre în istoria Ligii I, fiind la numai un gol de top 10 cei mai buni marcatori. Atacantul a fost unul dintre cei mai de coșmar atacanți penru fundașii Stelei. În tricoul lui Dinamo a marcat 9 goluri contra formației din Ghencea, reușind să puncteze o dată și în tricoul Universității contra Stelei.
Regret că nu am jucat cu Dinamo în Ligă și că la „U” nu am bătut pe CFR. M-am retras din cauza problemelor fizice Claudiu Niculescu
Cifrele lui Claudiu Niculescu Competiția Meciuri Goluri Liga I I 326 156 Liga a II-a 77 36 Italia II 11 3 Germania I 17 4 Cipru I 8 1 Cupa UEFA 31 18 Liga Campionilor 16 0 Naționala României 8 0
Sursa foto: Bogdan Iordache
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER