Gigi Becali vorbește cu ironie despre noul antrenor al Stelei. Chiar dacă unele lucruri sunt clare în Ghencea, omul de afaceri spune că Sorin Cîrțu va rămâne încă trei ani la Steaua, dacă va dori să-și prelungească înțelegerea, care expiră în vară. În cazul în care „Sorinaccio” refuză, Becali susține că are două variante de rezervă: Pep Guardiola și Jose Mourinho.
„La ora asta, avem antrenor și îi prelungesc cu 3 ani contractul lui Cîrtu. Cât îi prelungește Sandu contractul lui Răzvan, atât i-l voi prelungi și eu lui Cîrtu. Am vorbit și aseară cu Olăroiu și nu vine la Steaua! Dacă nu vrea Cîrțu să-și prelungească înțelegerea, o să iau legătura cu Mourinho și Guardiola, să vedem pe cine aduc.
Un singur lucru e cert: din vară, Steaua va avea cu totul o altă față! S-a rezolvat problema apărării, toată echipa de la mijloc în sus trebuie să atace. Am dat și milioane pe fotbaliști și tot nu am echipă. Marcel Popescu a adus jucători și am zis să încerc și cu el.
Mă interesează să luam Cupă, să batem Brașov și în finală… și atât”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER