După ce a renunțat la o parte din contingentul australian, Craiova îl pierde și pe Șoavă. Mititelu a spus că mijlocașul va rămâne dacă va renunța la o parte din bani. Șoavă a lăsat de la el, dar este gata să plece în străinătate. Șoava spune că nu mai este loc pentru el la Craiova și ca are oferte din afară. „M-am înțeles cu domnul Mititelu, am mai lăsat de la mine și am încheiat conturile, sunt liber. Pot pleca la orice echipă. Știu că s-a spus că s-a dorit rămânerea mea la Craiova dacă acceptam micșorarea contractului, dar au mai fost și alte probleme, pe care nu vreau să le comentez acum. Am înțeles că, în situația actuală a clubului, nu mai este loc pentru mine la Universitatea. Sunt trei-patru cluburi interesate de serviciile mele, nu vă pot da nume, însă toate sunt din străinătate”, a spus Șoavă.
Florin Șoavă a efectuat, luni, primul și ultimul antrenament din acest an cu Universitatea, prilej cu care și-a luat rămas bun de la foștii săi colegi: „Am mers la cantonament, am făcut o alergare, iar la final le-am strâns mână și le-am mulțumit colegilor pentru tot ce au făcut pentru mine”.
În această iarnă, Șoavă a avut discuții cu mai multe echipe din Rusia și din liga a doua din Germania, dar și cu unele echipe arabe.
Noul căpitan, Andrei Prepeliță îl laudă pe Wotte
„Din câte am înteles, Wotte este un antrenor bun. A pregătit echipe mari, sper să facem și noi rezultate bune cu dânsul„, a spus Prepeliță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER