Ambele sunt echipe care creează minuni. Numai că stilurile prin care ajung la acele minuni sunt diferite. Dinamo nu poate prea mult fără turbata beatitudine a jocului de la Liberec, iar Unirea lui Petrescu este nimic dacă nu aplică matematica rece a lui Dan.
Un dribling scurt, o privire prin care deja îl învinsese pe Dolha și un șut plasat cu efect de Apostol la colț. Așa a început meciul de aseară, a cărui primă jumătate de oră se sufocase între caznele dinamoviștilor de a presa coerent și apărarea fermă a Unirii. După momentul „Apostol” s-au păstrat aceleași coordonate, cu excepția secundelor dinaintea pauzei, în care o centrare a lui Torje aduce în sfârșit incandescența la poarta lui Arlauskis. Nebunul puști din poarta Unirii a găsit însă parada potrivită pentru capul lui Kone, iar Galamaz l-a „scos” imediat, când mingea trecuse de el și se ducea spre gol.
Și din nou de la distanță Absent în prima parte, Andrei Cristea licitează golului lui Apostol cu un șut splendid care aduce o egalare rapidă. A părut mirosul sângelui, menit să readucă șarjele furibunde de la Liberec sau de la Graz. Ocaziile mai mari aparțin însă tot Unirii, cu Apostol punând latul în minutul 63 pentru ca mingea să treacă puțin pe lângă poartă. A urmat „bomba” lui Paraschiv, deturnată de Dolha de sub bară. Ratarea serii e semnată totuși de Torje, care, cu Arlauskis culcat, trage peste poartă din careul mic, cu șapte minute înainte de final. Torje a luat, Torje a dat însă, pentru că, atunci când arbitrul se pregătea de ultima expirație în fluier, noul căpitan explodează spre poarta lui Arlauskis, lobându-l pentru o victorie venită parcă de nicăieri. Poate doar din nebunia de a spera mereu, din care Dinamo își face, mai nou, emblemă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER