S-a stabilit arbitrul celui mai tensionat meci al ultimei etape din sezonul regular! Cine conduce Astra – Dinamo
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul Astra Giurgiu – Dinamo București, programat sâmbătă, de la 19:45, pe stadionul Marin Anastasovici, în etapa a 26-a, ultima a sezonului regulat al Ligii 1, notează site-ul frf-cca.ro.
Arbitrul din Carei va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu (București) și Ovidiu Artene (Vaslui), iar al patrulea oficial va fi Florin Mazilu (Satu Mare). Alexandru Deaconu (CCA, București) și Cătălin Cursaru (LPF, Ploiești) vor fi observatori.
Cealaltă partidă cu implicații în lupta pentru accederea în play-off, care va avea loc de la aceeași oră între CSM Poli Iași și FC Viitorul, va fi arbitrată la centru de Ovidiu Hațegan (Arad). Asistenți au fost delegați Octavian Șovre (Satu Mare) și Eugen Sebastian Gheorghe (Suceava), iar al patrulea oficial va fi Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe). Observatori au fost desemnați Patrițiu Abrudan (CCA, Cluj-Napoca) și Eduard Alexandru (LPF, Ploiești).
Sâmbătă, de la 14:00, se va disputa și meciul FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș, întâlnire care va fi arbitrată la centru de Sebastian Colțescu (Craiova). El va fi ajutat de tușierii Adrian Radu Ghinguleac (București) și Ciprian Danșa (Satu Mare), iar arbitru de rezervă va fi Lucian Rusandu. Observator de arbitri va fi Marian Dorobanțu (Buzău), iar LPF va fi reprezentată de Iuliuss Nemțeanu (Ilfov).