S-a stricat ceasul Stelei
Steliștii au plecat ieri după-amiază la Galați, după ce dimineața au efectuat un ultim antrenament în complexul Ghencea.
Marius Lăcătuș a fost nevoit să-l lase acasă pe Ovidiu Petre, care s-a accidentat la antrenamentul de joi. De-abia ieri, însă, au decis medicii că nu are rost să efectueze deplasarea la Galați, după ce jucătorul a făcut rapid și un control medical care nu a arătat nimic grav, dar steliștii au decis să nu riște.
Internaționalul stelist a suferit o ușoară întindere la mușchii inghinali, exact cum a pățit și Mirel Rădoi înaintea partidei cu Gloria Bistrița. Apropo de Rădoi, căpitanul stelist a efectuat deplasarea cu Steaua la Galați, dar Adrian Ilie a declarat ieri că nu crede că fotbalistul va fi forțat să joace contra Oțelului de frică să nu se agraveze accidentarea de acum aproape două săptămâni.
Florin Lovin, titular 100%
În aceste condiții, așa cum ProSport a anunțat în urmă cu două zile, Lovin va fi cu certitudine titular, iar Pleșan va rămâne și el în prima echipă din cauza accidentării lui Ovidiu Petre.
Interesant e că Florin Lovin va reveni în primul „11” după ce a absentat de la cinci jocuri oficiale. Lăcătuș însă mizează pe el, deoarece la antrenamente, chiar și pe perioada suspendării, l-a utilizat uneori în echipa titularilor, unde mijlocașul a dat un randament foarte bun, semn că suspendarea pe care a avut-o
Va deveni tată?
Ovidiu Petre are o relație serioasă de mai mulți ani cu solista trupei Activ, Oana (foto). Despre frumoasa blondă a trupei sus-amintite se spune că a aflat de curând vestea că e însărcinată și de aceea nu mai participă la foarte multe concerte. Cei doi nu sunt căsătoriți, dar e de așteptat să asistăm cât de curând la un asemenea eveniment.
Bilete pentru meciul cu Poli
Partida pe care Steaua o va susține împotriva formației Poli Timișoara, marți, pe teren propriu, de la ora 20:30, s-ar putea disputa cu casele închise. Ieri s-au pus în vânzare biletele și s-au achiziționat 2.334 de tichete. Mulți suporteri au venit de la ora 13:00. Prețurile biletelor variază între 10 și 75 de lei.
ADRIAN ILIE, manager sportiv Steaua: Ovidiu e un jucător important pentru noi, dar sunt fotbaliști care îl pot înlocui
meciuri a ratat Ovidiu Petre în acest sezon la Steaua