S-a sucit: „Am reacționat la nervi! Dacă pot lucra în anumite condiții, rămân”

Timișoara a trecut în doar câteva ore de la extaz la agonie. În
pauza meciului de la Severi, Poli se vedea aproape campioană și
spera la un pas greșit al Unirii, azi, la Bistrița. CFR a revenit,
însă, incredibil și, ca dezastrul să fie complet, Contra&co au
pierdut pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaș.

În aceste condiții, trupa bănățeană mai păstrează doar șanse
teoretice la Liga Campionilor, așa că fanii au uitat cât se poate
de repede victoria istorică din Ștefan cel Mare și l-au contestat,
încă o dată, pe Sabău.

La conferința de presă, tehnicianul a clacat și a anunțat că pleacă
la finalul sezonului, indiferent de locul ocupat, dar „la rece”
pare să își fi schimbat opinia.

Am avut o reacție de supărare la conferința de presă, după
nemulțumirile, contestările și cererile de demisie de la finalul
jocului. Te întrebi dacă în astfel de situații poți face
performanță. De multe ori, te gândești să renunți. Dar, sunt
lucruri care se vor clarifica după cele două etape din acest
campionat. Sunt aspecte ce se vor analiza după terminarea
sezonului, pentru a găsi soluțiile de a face performanță. Dacă pot
să lucrez în anumite condiții, îmi voi respecta proiectul început.
În vară, voi lua decizia finală!
„, a spus tehnicianul
pentru site-ul oficial al clubului.

Publicat: 11 05. 2010, 11:39
Actualizat: 11 05. 2010, 11:43