S-a tras cortina peste un nou sezon!** Ceahlăul – Gaz Metan Mediaș 2-0
Doar cu miza locului din clasament, Ceahlăul – Gaz Metan a semănat cu o partidă jucată în spatele blocului între câțiva băieți adunați înainte să plece la mare. Lipsa de presiune a dus la un fotbal deschis, cu multe greșeli, dar și cu ceva faze frumoase.
Scorul a fost deschis relativ repede. În minutul 10, Golubovic a profitat de marcajul lejer și a pus capul pentru 1-0 pentru Ceahlăul. După numai un minut, Monroy comite fault în careu și centralul partidei arată punctul cu var. Dan Roman și-a bătut joc de penalty și scorul a rămas neschimbat.
A urmat o perioadă de dominare a gazdelor, cu slabe sclipiri ale Gazului, iar cei care au marcat au fost tot nemțenii, prin Ionuț Bădescu. Acesta a profitat de somnul fundașilor cetrali, a scăpat singur cu Pleșca, pe care nu l-a iertat.Repriza a doua a accentuat și mai mult senzația de jucători chinuiți, care așteaptă să fie trimiși acasă de arbitri.
Final cenușiu de campionat, la fel ca cele mai multe partide din acest sezon. Probabil că reducerea numărului de echipe și introducerea de play-off și play-out ne-ar mai cruța de asemenea partide.
CEAHLĂ‚UL 4-2-3-1: Jovici – Dumitraș, Ichim, Cazan, Țepeș – Monroy, Al. Achim – Bădescu, Golubovici, Stana – Gafița
Rezerve: Jichta, Drugă, M. Popa, Onciu, A. Pavel, Forminte, Vițelaru
Antrenor: Costel Enache
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT!
GAZ METAN 4-4-2: Pleșca – R. Zaharia, Fl. Lazăr, Muth, Frăsinescu – C. Gheorghe, Cr. Todea, Breeveld, Dudiță – Vitinho, D. Roman
Rezerve: Buchta, Hlincă, Tahar, Covaciu
Antrenor: Cristian Pustai