Jocurile psihologice înaintea derby-ului nu au lipsit nici de această dată. Oficialii dinamoviști au avertizat că nu vor primi galeria Stelei dacă formația roș-albastră nu va răspunde pentru eventualele incidente din sectorul steliștilor. În replică, șefii rivalilor au spus că aceste acțiuni sunt simple fumigene pentru a pune presiune mai mare pe echipa lui Ilie Stan.
Derby-ul a fost la un pas de a fi boicotat de fanii celor două echipe. Dacă liderii Peluzei Cătălin Hîldan au anunțat că în zona rezervată lor nu vor lua loc ultrașii echipei, rivalii de la Steaua susțin că vor fi 676 de fani ai formației lor în sectorul rezervat pentru ei. Totuși, șefii din „Ștefan cel Mare” au avertizat că aceștia nu vor fi primiți în cazul în care clubul roș-albaștrilor nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele incidente provocate de ultrașii Stelei. „Sunt simple fumigene. Mâine (n.r. – azi) ne vom primi biletele. Nu se pune problema să nu avem fani la meci”, a declarat un oficial al echipei patronate de Becali.
Le-au cerut steliștilor să boicoteze meciul
Aflați în război cu cei din conducere, fanii lui Dinamo au anunțat că nu vor veni la meci în mod organizat și că nu vor lua loc în PCH. Aceștia au mers mai departe și le-au cerut și rivalilor să facă același lucru, dar au fost refuzați de liderii suporterilor steliști. „Da, a fost o propunere din partea lor să boicotăm meciul, dar am refuzat din start. Am înțeles că ei se vor ține de cuvânt și nu vor avea galerie, dar pe noi nu ne interesează. Vom fi aproximativ 700 în sectorul nostru”, a spus Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord.
676 de bilete vor primi azi suporterii steliști din partea clubului Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER