S-au duelat cu cuțitele pe masă, acum vor lucra din nou împreună!** Narcis și MM se iubesc iar: ‘Interesul clubului e prioritar, nu a fost nimic peste care să nu trecem’

Mihai Stoica a revenit la Steaua în funcția de manager sportiv, iar multă lume anticipa că aceasta va însemna și îndepărtarea de la club a directorului sportiv Narcis Răducan. Patronul Gigi Becali a mediat însă luni diferendul dintre cei doi, astfel că ambii vor conlucra din nou împreună în Ghencea. Primul care a confirmat armistițiul a fost Narcis Răducan.

„Interesul clubului este prioritar. Problemele dintre mine și Meme nu au fost atât de grave pentru a nu putea trece peste ele și a ajuta Steaua să câștige un nou trofeu. Am avut rezultate împreună și ar fi păcat să nu putem continua”, a spus Narcis Răducan la conferința de presa în care a fost prezentat noul antrenor al Stelei, Mihai Stoichiță.

Publicat: 28 03. 2012, 13:02
Actualizat: 28 03. 2012, 14:24