S-au împăcat cu gândul. Reghe regretă că „Derby”-ul nu se joacă pe National Arena, dar își avertizează marea rivală
Steaua a dat startul sezonului de primăvară din Liga 1 cu un meci lejer în fața celor de la Chiajna, scor 4-0. Pentru steliști va urma încă o restanță, cu U Cluj, după care Sânmărtean și compania îi vor acorda „revanșa” lui Ionuț Chirilă. Cu toate acestea, gândul steliștilor este la marele meci cu Dinamo, programat pe 1 martie.
„Clasicul României” se va juca în Ghencea, din cauza amicalului pe care naționala îl joacă pe National Arena, în compania Argentinei (5 martie). Steliștii s-au arătat dezamăgiți de situație, iar Valeriu Argăseală a recunoscut că Steaua va pierde o sumă importantă: 100 de mii de euro. Și Laurențiu Reghecampf spune că și-ar fi dorit ca întâlnirea cu marea rivală să se joace pe cel mai mare stadion al țării, dar îi avertizează pe jucătorii lui Flavius Stoican: „Vă dați seama ce presiune va fi pe ei”
„Vă dați seama ce presiune o să fie pe Dinamo în Ghencea! Eu am jucat acolo meciuri cu Dinamo, iar Panduru poate spune ce înseamnă un Steaua-Dinamo în Ghencea, mai ales în momentul de față, când există o asemenea euforie pe lângă echipa noastră”, a declarat Reghecampf la Dolce Sport.
Reghe: „Spectacolul ar fi fost mai frumos pe National Arena”
„Eu îmi doream să jucăm pe National Arena. Veneau 50.000 de steliști, probabil erau 10.000 de dinamoviști, era spectacolul mult mai frumos”, a mai spus antrenorul Stelei.
Stoican: „Avem nevoie de puțină șansă”
„Îmi doresc să arătăm determinare și atitudine, dar avem nevoie de puțină șansă, pentru că întâlnim o echipă valoroasă. Mi-ar fi plăcut să jucăm pe Arena Națională, ținând cont că este un stadion mare, pot intra peste 50 de mii de oameni. Este derby-ul României și ar fi fost foarte frumos. Eram convins că fanii dinamoviști ar fi creat o atmosferă superbă, dar asta este situația”, a spus sâmbătă antrenorul lui Dinamo.
Steaua – Dinamo se joacă pe 1 martie. În tur, Steaua a câștigat cu 2-1, într-un meci jucat pe National Arena