S-au îngropat reciproc!
Pentru ambele echipe ar fi putut fi din nou începutul campionatului. Metaforic, și nu în realitate. Ambele au început slab Liga I și au continuat fără a obține vreun succes. Însă, nici din a treia încercare, ele nu au spart gheața. Fără Sabău, bistrițenii sunt aproape knock-out, în timp ce gazdele le-au dat satisfacție „cârcotașilor”, care le prezic o soartă crudă.
În prima parte a meciului cu greu s-a putut semnala vreun eveniment. Fazele au curs lent, de multe ori fără sens și nerv. Ploieștenii au încercat să „muște” pe contre dar de cele mai multe ori atacurile păreau a fi temerare. Doar energia lui Strătilă, aparițiile surprinzătoare în ofensivă ale lui Rohat sau tehnicitatea lui Chiacu au mai „luminat” ochiul plictist al comentatorului care remarca cinic: „Totuși, acest meci are un ritm de anii ‘70!”.
Bistrițenii au respectat prejudecățile ancestrale. Au fost molcomii și la port, nu numai la vorbă, așa cum se spune. Dacă la un moment dat, partida degaja o oboseală jenantă, atunci asta s-a întâmplat, uneori, din cauza jucătorilor lui Jean Pădureanu. Singurul care se deosebea de restul a fost același Sânmărtean. E clar, lipsa lui Sabău s-a vazut și s-ar putea să fie dureros de evidentă mai ales atunci când se va trage linia la finalul campionatului.
După pauză, nou-venitul, Sandu Tăbârcă a încercat să-și învioreze ofensiva. Intră ex-stelistul Enescu dar și Săceanu. Ies „traseistul” Anca și Achim. Puțină tinerețe și vigoare. Bistrițenii sună trezirea. Fals! „Nimic nou sub soare!”, ar spune un clasic. Ca un deja vu, cei care controlează jocul sunt tot ploiștenii, însă fără a schimba strategia. Din nou Strătilă și câteodată Stan, pe stânga, au mai încercat să trimită mingi utile către Ciobanu și să spargă zidul devensivei Gloriei. De fiecare dată Albuț a fost suveran iar minutele meciului se scurgeau apăsător de greu. Finalul a venit izbăvitor și a consemnat prima remiză din istoria confruntărilor celor două echipe. De fapt, asta putea fi cea mai mare ocazie a meciului. Și a fost!
Â