S-au menajat pentru Oțelul!** Steaua-Unirea 5-0

Nici că se putea etapă mai liniștită pentru Steaua. Echipa lui
Cîrțu și-a dres aseară moralul pe seama a ce a mai rămas din
Urziceni. Așa cum Unirea este acum doar o fantomă a echipei care
trăia mirajul Ligii Campionilor, și Steaua rămâne însă departe de
ce însemna până odinioară.

Probabil că Nicoliță a visat de câteva ori bune acea ocazie din
prima repriză a Stelei la Timișoara, când trebuia să pună latul
pentru un gol gata făcut, dar a tras tălâmb, cu exteriorul, pe
lângă poartă. Aseară, în debutul meciului cu Urziceni, soarta l-a
încercat, punându-l în exact aceeași conjunctură. De data asta
însă, Bănel a fost acolo, șutând cum trebuie pentru un 1-0 rapid,
care anunța un galop de goluri. Pierduți și speriați, cei rămași să
asigure retragerea Urziceniului din prima ligă au încasat imediat
și lovitura a doua, de data aceasta cu Geraldo în rol de
finalizator. Până la pauză, Curcă a fost luat la țintă, iar echipa
sa părea penibilă fără doi dintre cei mai buni jucători: Apostol și
Pădurețu.

Dică,
cerut de public la penalty

Percepând momentul drept un joc-școală, Sorin Cîrțu îl schimbă
la pauză pe Surdu, care ratase cam tot ce a avut în gheată, cu
Onofraș, și totul continuă în același registru, cu steliștii
căutând noi goluri și cu Unirea netrecând de centrul terenului. În
absența lui Gigi, Dică înscrie și el din penalty-ul obținut de
Gardoș. Publicul l-a cerut insistent pe Dică, iar Cîrțu le-a făcut
pe plac. Apoi, Geraldo a arătat și el că joacă mai bine fără să fie
urmărit de ochiul patronului și a reușit „dubla” cu un sfert de oră
înainte de final. Apoi, Burdujan, intrat și el în locul lui
Bilașco, a marcat primul său gol pentru Steaua

Un meci la discreția steliștilor care ne-a plictisit și ne-a
făcut să tragem niște concluzii. Unirii i s-a semnat deja actul de
deces și Stelei nu-i e permis să se bucure prea mult. Nu încă,
pentru că a câștiga în fața lui Bușcă, Țene sau Tobă nu înseamnă
mare lucru. Stelei îi trebuie mult mai mult decât atât pentru a fi
din nou ce a fost odată.

„Apostol și Pădurețu nu au nimic. Sunt la limită cu cartonașele
galbene și i-am menajat pentru meciul cu Oțelul”

Marian Pană, antrenor Urziceni

„Doar două goluri? Eu sper să batem cu 5-0, să avem
golaveraj”

Gigi Becali, în pauza meciului

„Așa, tată, 2-0, 4-0, 5-0, așa o să batem mereu”
Gigi Becali, la final


CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT

Publicat: 05 04. 2011, 18:58
Actualizat: 06 04. 2011, 00:08