S-au schimbat condițiile pentru transferul lui Moruțan! FC Botoșani vrea un munte de bani în schimbul tânărului mijlocaș

FC Botoșani, prin vocea președintelui Cornel Șfaițer, a anunțat că prețul lui Olimpiu Moruțan (18 ani) a crescut la două milioane de euro.

Conștienți că au în curte unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale, moldovenii încearcă să obțină o sumă cât mai mare în schimbul lui Moruțan și doresc să scoată maximum posibil din interesul celor de la FCSB și CFR Cluj. În condițiile în care Gigi Becali a pus pe masă o ofertă de 700.000 de euro, conducerea lui FC Botoșani a anunțat deja că suma e una foarte mică, iar finanțatorul FCSB a primit un indiciu despre cât ar trebui să scoată din buzunar în schimbul tehnicului mijlocaș ofensiv.

Într-un dialog purtat cu Cristi Balaj în studioul Telekom Sport, Cornel Șfaițer a indicat că FC Botoșani dorește nu mai puțin de două milioane de euro pentru Moruțan, dar și că echipa sa și-a schimbat puțin optica. Dacă până acum a susținut că una dintre condițiile pentru un transfer al lui Moruțan e ca acesta să rămână la Botoșani până în vară, Șfaițer a recunoscut că, pentru două milioane de euro, e gata să renunțe la mijlocaș încă din această iarnă.

În condițiile în care PSV Eindhoven și Dinamo Kiev și-au manifestat interesul pentru Olimpiu Moruțan, FC Botoșani preferă să nu se grăbească cu vânzarea puștiului de 18 ani. Până acum, moldovenii au refuzat o ofertă a lui Becali de 700.000 de euro și 20% dintr-un viitor transfer.
 

Publicat: 21 11. 2017, 10:30
Actualizat: 21 11. 2017, 12:12