S-au uitat la 3-4!

Antrenamentul de ieri, ultimul programat de principalul Marin Barbu, a adus modificări în lotul „Bătrânei Doamne”.

Hora și Bumbac au ieșit din schemă, primul din motive medicale, celălalt pe considerente tehnice. Ioan Hora este refăcut după problema musculară care l-a împiedicat să se pregătească două săptămâni, dar fizic este departe de cerințe și a rămas în afara lotului. „Nu ar putea să joace decât maximum 15-20 de minute”, a explicat Marin Barbu.

Utiștii au avut parte aseară de-o vizionare specială: Poli – UTA 3-4, meci disputat în toamna anului 2006. A fost o metodă pentru ca jucătorii mai noi să fie familiarizați cu atmosfera de pe stadionul „Dan Păltinișanu” atunci când Poli își întâlnește marea rivală. Pe de altă parte, în cursul zilei de astăzi, fotbaliștii vor avea parte de-o întâlnire cu patronul Nicolae Bara, discuția fiind programată tot în ideea de-a oferi echipei arădene un plus de moral.

Publicat: 15 03. 2008, 00:28