Ciprioții consideră numirea lui Giorgios Donis ca fiind cheia succesului în partida retur cu Viitorul, din turul III preliminar al Ligii Campionilor. Meciul secund dintre APOEL Nicosia și campioana României se va disputa în această seară, de la ora 20:00. Partida va fi transmisă în direct pe TVR 2 și live blog pe www.prosport.ro
Tehnicianul Mario Been a pregătit-o pe APOEL timp de două luni, perioadă în care a fost pe banca echipei în dubla manșă din turul II preliminar, contra luxemburghezilor de la Dudelange, și în meciul tur de la Ovidiu. Succesul Viitorului i-a semnat condamnarea lui Been, astfel că în locul său a fost numit grecul născut la Frankfurt pe Main, Giorgios Donis.
Presa din Cipru consideră că e momentul în care echipa trebuie să se redreseze. „Been nu a crezut în echipa sa, era mult prea pesimist. Lucrurile s-au schimbat în ultimele zile, Donis are încredere în jucători săi, astfel că APOEL se poate ridica de la pământ”, susțin jurnaliștii din Nicosia.
În tribunele stadionului „G.S.P” vor fi în jur de 15.000 de suporteri, astfel că APOEL se poate baza și pe aportul publicului. „Este important ca suporterii să reprezinte al 12-lea jucător. Cu ajutorul celor prezenți la meci, APOEL poate reuși o nouă performanță”, titrează site-ul 24sports.cy.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER