„Să mi-l bagi pe Ionescu!”

Dezamăgit pentru că niciunul dintre jucătorii sub 23 de ani din lot, în afara lui Bogdan Stancu, nu intră în vederile lui Marius Lăcătuș, patronul Stelei a avut zilele trecute o nouă discuție pe această temă cu tehnicianul.

După ce prietenul său, Adrian Mititelu, i-a transmis în iarnă lui Nicolo Napoli să-l folosească mai des pe Mihai Costea, jucător care s-a dovedit apoi a fi un pariu câștigător, Gigi Becali i-a spus „Fiarei” că vrea ca Andrei Ionescu să joace de acum încolo numai în prima echipă a Stelei. „Gata, de acum încolo vreau să mi-l bagi pe Ionescu în teren. Nu mai vreau ca el să mai ajungă pe la Steaua II”, i-a transmis Gigi Becali lui Lăcătuș, latifundiarul considerând că „Micul Balaci” poate deveni în scurt timp coordonatorul de joc de care Steaua are nevoie. „Ce să fac, dacă antrenorii nu promovează jucători de la echipa a doua? Îl înțeleg și pe Lăcătuș într-un fel, dorește să ia titlul, nu vreau să mă bag”, a mai spus ulterior Becali într-o conferință de presă. Nu este exclus chiar ca mijlocașul în vârstă de 21 de ani să fie titularizat de Marius Lăcătuș în partida cu Gloria Bistrița, în condițiile în care columbianul Juan Toja sosește în țară abia vineri.


"Andrei Ionescu va fi creierul echipei. El este un fotbalist care luminează jocul, ăsta e Ionescu!"
– Gigi Becali, patron Steaua

3 partide a jucat până acum Andrei Ionescu la Steaua, în Liga I. Mijlocașul a fost o singură dată titular, contra Gloriei Buzău

 

Publicat: 01 04. 2009, 08:36
Actualizat: 01 04. 2009, 08:41