„Să nu ne mai fure!”
„Neamțul“ se retrage la vară. ultimul joc în care va evolua va fi cel cu Rapid
Tehnicianul moldovenilor, Dorinel Munteanu, privește cu teamă jocul cu Steaua. El spune că vasluienii erau acum pe un loc de Liga Campionilor dacă nu erau furați de arbitri.
Ți-e frică de meciul cu Steaua?
Nu mi-e frică. Mi-e teamă de arbitraj, să nu ne fure. Nu numai la jocul cu Steaua. Mi-e teamă că vom fi dezavantajați până la finalul campionatului.
Este vânat Vasluiul?
Nu pot spune asta, dar dacă vă pun la dispoziție casetele meciurilor pe care le-am jucat, o să vedeți că nu am luat niciun punct cu ajutorul arbitrilor. În schimb, greșeli sunt cu duiumul. Trebuie să se facă o nouă revoluție în arbitraj.
Partida cu Steaua are pentru tine o încărcătură aparte?
Am jucat acolo și nu pot spune că Steaua nu mi-a rămas în suflet, dar acum este cu totul altceva. Sunt antrenor la Vaslui și îmi doresc să bat Steaua pentru a merge în UEFA.
Renunți la cariera de jucător la finele acestui sezon?
Sută la sută renunț. Spun asta în premieră. Decizia este luată și nu mai există cale de întoarcere. În iunie fac 40 de ani și a venit timpul să spun adio fotbalului. Mă voi dedica numai meseriei de antrenor. Am mai bine de 20 de ani de activitate la cel mai înalt nivel.
Mai sunt și alte motive?
Mi s-a pus la îndoială corectitudinea, și asta m-a durut foarte tare. Sunt și antrenori care îmi doresc răul. Este ceva incredibil! Am făcut controlul antidoping pentru a demonstra că sunt curat, așa cum a fost toată caiera mea de până acum. S-a vrut ca cei 20 de ani de fotbal la cel mai înalt nivel să fie pătați. Nu au vrut să-și ceară scuze public acele personaje care au apărut în fotbal ca ciupercile după ploaie. Așa cum au apărut, tot așa vor și dispărea.
Vei avea un meci de retragere?
Aș vrea să mai joc un meci. Poate va fi ultima partidă a Vasluiului din acest sezon, cu Rapid București. Poate acela va fi meciul meu de retragere. Poate va fi și un meci amical la națională. Nu știu acum.
Mai ești supărat pe arbitri?
Supărarea nu mi-a trecut după jocul de la Craiova. M-a deranjat modul în care a arbitrat Victor Berbecaru. Nu a făcut mari erori, dar a condus-o pe Craiova mișelește și șmecherește spre poarta noastră.
Adrian Porumboiu nu a fost mulțumit de tactica pe care ai folosit-o la Craiova. Există tensiune între tine și patron?
Nici vorbă. Au fost declarații la supărare. Domnul Porumboiu are tot dreptul din lume să-și spună părerea despre echipă. Este patronul acestui club și este normal să aibă un punct de vedere. Eu nu sunt supărat. Am pierdut doar un meci în acest miniretur și nu trebuie să fie înmormântare. Caracterele tari se văd la greu. Când ți-e bine, sunt toți lângă tine. Când este puțin mai greu, fug toți.
"Sută la sută renunț. Spun asta în premieră. Decizia este luată și nu mai există cale de întoarcere. În iunie fac 40 de ani și a venit timpul să spun adio fotbalului. Mă voi dedica numai meseriei de antrenor"
Dorinel Munteanu,
antrenor FC Vaslui
Dorinel Munteanu a jucat pentru echipa națională a României de 131 de ori, deținând recordul de selecții sub tricolor. Pe locul doi e Hagi, cu 125 de selecții