„Să plece, că n-a luat nimic în trei ani!”
Gigi Becali nu a renunțat la gândul de a-l aduce pe Dinu
Gheorghe la Steaua, iar Valeriu Argăseală dă semne că nu-i pică
deloc bine această inițiativă. Între cei doi conducători există de
câteva săptămâni mici înțepături.
După ce ProSport a dezvăluit că Steaua are cele mai multe șanse
să-l aconteze pe „Vamă”, actualul președinte al roș-albaștrilor,
Valeriu Argăseală, a decis să-l atace ori de câte ori are ocazia pe
Dinu Gheorghe. „Nu pot să lucrez cu el, pentru că este prea
impertinent. Dacă se va pune problema ca el să vină în vară la
Steaua, atunci va fi ori el, ori eu. Niciodată împreună”, a
precizat Argăseală la Sport.ro.
La auzul acestor declarații, președintele Brașovului l-a sfătuit pe
fostul asistent să se gândească la alt loc de muncă, chiar și dacă
nu va veni el la clubul din Ghencea. „Argăseală ar trebui să plece
singur, nu trebuie să mă aștepte pe mine. De ce? Pentru că de când
e la Steaua, de trei ani, nu a reușit să câștige niciun trofeu,
ceea ce nu e prea bine pentru o echipă de tradiție, precum cea din
Ghencea”, a ironizat omul pe care Gigi Becali vrea neapărat să-l
aducă în fruntea clubului.
Panduru nu prea agreează alt președinte
O eventuală venire a lui Dinu Gheorghe la Steaua s-ar putea lovi de
o răceală din partea staffului tehnic. Cel puțin așa se înțelege
din declarațiile date la tv de către Basarab Panduru. „Eu și
Stoichiță am venit aici la greu, dar sunt convins că la vară, dacă
vom cuceri titlul și vom încasa cele 15 milioane de euro, mulți vor
veni să bată la ușa Stelei că ar vrea să lucreze aici. Ar zice că
nu e greu de stat, că ar găsi ei cum să se înțeleagă cu Becali”, a
punctat managerul stelist.
Ce performanțe a reușit
„Vamă”
• a ajuns cu Rapid în sferturile de finală ale UEFA
(2005-2006)
• a câștigat 3 Cupe ale României cu Rapid (1998, 2002, 2006)
• a câștigat 2 titluri de campion cu Rapid (1999, 2003)
• a câștigat Supercupa României de două ori (1999, 2002)