„Să vină și acționarii la ‘pomana porcului’!” Munti i-a convocat pe șefi în cantonament la cererea jucătorilor
La Dinamo s-au găsit bani și pentru un porc de Crăciun, iar jucătorii au ținut neapărat să le ofere o porție de șorici și șefilor care au fost invitați la masă, în cantonamentul de la Săftica.
Nicolae Badea și Ionuț Negoiță au acceptat invitația jucătorilor și au mers în cantonament la „pomana porcului”.
Jucătorii dinamoviști sunt printre ultimii fotbaliști din Liga 1 care au intrat în vacanță. Mai mult, în ultimele zile, Dorinel Munteanu le-a pregătit elevilor săi un program spartan, cu două ședințe de pregătire, antrenamentele fiind exclusiv fizice. Chiar și așa, „Neamțul” a simțit nevoia să destindă atmosfera de la Săftica, iar joi a găsit resurse financiare în visteria clubului și a cumpărat un porc. Astfel, dinamoviștii au avut parte de o masă tradițională în cantonament. Cu restanțe salariale de aproximativ trei luni, jucătorii și-au adus aminte și de acționari și l-au rugat pe antrenor să-i cheme și pe șefi la „pomana porcului”. Tehnicianul a pus mâna pe telefon și i-a anunțat pe conducători, iar Ionuț Negoiță și Nicolae Badea au ajuns în scurt timp la Săftica. Printre șorici și vin fiert, cei doi acționari au discutat cu fotbaliștii și le-au promis acestora că vor rezolva problema salariilor cât mai repede.
Am pus bani fiecare și am cumpărat un porc. I-am invitat și pe conducatori să vină să guste
Srdjan Luchin, fundaș Dinamo