Sa vină străinii!** „Arbitrii noștri sunt depășiți de situație!”

Tehnicianul formației FC Vaslui, Viorel Moldovan, este de părere că elevii săi ar fi putut tranșa în favoarea lor disputa cu FC Argeș și spune că doar paradele goalkeeper-ului Boșneag au făcut ca tabela să rămână intactă. Fostul internațional a vorbit și despre scandalul declanșat în jurul nou-promovatei.

"Mă bucur că nu am pierdut, pentru punctul luat și pentru că nu am luat gol. Veneam după trei eșecuri și era foarte important pentru noi să nu pierdem, iar pe viitor suntem obligați să înscriem. Am avut ghinion în prima repriză, pentru că în prima repriză am întâlnit un portar Boșneag senzațional, iar în partea a doua, Argeșul a echilibrat balanța. Pe Milisavijevici l-am înlocuit pentru că l-am pus să joace ceva și a jucat altceva, lucru de neconceput pentru echipa noastră. Mi-ar părea rău ca FC Argeș să fie retrogradată, deoarece este o echipă de tradiție și are în lotul actual jucători tineri, foarte buni, pe care eu aș vrea să-i antrenez", a spus Moldovan la finalul partidei.

Moldovan a făcut și o comparație între prestația lui Ionică Serea din partida de cupă pierdută de vasluieni cu CFR Cluj, scor 2-0, și cea a  lui Mugurel Drăgănescu. Tehnicianul moldovenilor consideră că Drăgănescu a fost "depășit de situație" și spune că "aducerea arbitrilor străini reprezintă o soluție".

"După meciul de cupă, nu pot să mai vorbesc despre arbitraj. Totuși, astăzi, arbitrul a fluierat la orice atingere. Este clar că arbitrii noștri sunt depășiți de situație, sunt într-o adevărată criză, iar aducerea arbitrilor străini este o soluție", a susținut antrenorul grupării vasluiene.

Publicat: 03 05. 2009, 21:15
Actualizat: 03 05. 2009, 21:35