Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a declarat că echipa FCM Târgu Mureș, care a învins duminică formația Victoria Brănești, scor 4-0, are 95 la sută șanse de a se menține în Liga I, pentru restul de 5 la sută trebuind să mai muncească.
„A fost o victorie muncită. Am avut emoții pentru că Victoria Brănești e o echipă care joacă fotbal, cu personalitate și foarte bine pregătită. Îl felicit pe Ilie Stan (n.r. – antrenorul Victoriei Brănești), pentru că are de-a face cu jucători fără experiență în prima ligă. Noi am fost poate mult mai motivați, situația s-ar fi complicat dacă n-am fi câștigat acest joc. Tot 95 la sută șanse de menținere avem, pentru restul de 5 la sută mai trebuie să muncim, pentru că în orice moment se poate schimba situația în clasament și nu e ușor să revii. Există o presiune destul de mare, dar cu această victorie avem o săptămână de liniște”, a spus Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău a precizat că i-a plăcut cum și-au revenit jucătorii săi după înfrângerea, cu scorul de 1-2, înregistrată în etapa precedentă, în meciul din deplasare cu Universitatea Craiova. „Mi-au lipsit mulți jucători la meciul de la Craiova. Am pierdut pentru că n-am fost suficient de pregătiți, iar Didi și Ruiz erau nerefăcuți. (..) Noi, în general, în campionat nu acceptăm mintal să jucăm de trei ori pe săptămână”, a afirmat tehnicianul.
Sabău consideră că echipa din Târgu Mureș ar scăpa de emoțiile retrogradării dacă ar mai obține cinci puncte. „Cred că încă cinci puncte ar salva echipa de emoțiile retrogradării. Noi mergem să ne luptăm la fiecare meci. Campionatul încă se mai joacă”, a adăugat el.
Formația FCM Târgu Mureș a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa Victoria Brănești, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Rus ’29, Didi ’37, Ruiz ’45+1 și Sergiu Bar ’76 (autogol).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER