Sabău a demisionat! EXCLUSIV Trombetta, noul antrenor al lui Poli
Deși lucrurile păreau să fi intrat pe făgașul normal, Ioan
Ovidiu Sabău a decis să nu mai continue pe Bega. Tehnicianul și-a
prezentat în această după-amiază demisia.
Așa cum ProSport v-a anunțat în ediția tipărită de azi, Victor
Pițurcă era principala variantă pentru Iancu, dar cei doi nu s-au
înțeles la bani, fostul selecționer cerând garanții de 4 milioane
de euro pentru transferuri.
În aceste condiții, oficialii bănățeni au decis să apeleze la
varianta Trombetta, mult mai comodă din punct de vederer
financiar.
Bănățenii discutaseră toată săptămâna cu tehnicianul italian,
care se afla de mai multe zile în România.
„Dacă Timișoara nu spune nimic, atunci nici eu nu spun
nimic„, a reacționat tehnicianul, întrebat de ProSport ce
șanse are să preia echipa.
Marian Iancu a confirmat interesul pentru italian, lăsând să se
înțeleagă că, în cazul în care Sabău nu va accepta să rămână (ceea
ce s-a și întâmplat), acesta ar fi o soluție viabilă.
„Trombetta este un antrenor care a antrenat în România și
cu siguranță o va face din nou. Îl apreciez, dar nu pot să spun mai
mult, pentru că Sabău e la echipă„, a fosr reacția lui
Iancu din ProSportul de azi.
300.000 de euro pe
sezon îi oferea Iancu lui Victor Pițurcă. La această sumă se mai
adaugă alte bonusuri în funcție de performanțele echipei
În vara lui 2008, Trombetta a ajuns la CFR Cluj ca secund al lui
Ioan Andone, însă a fost promovat rapid în funcția de principal,
după demiterea „Fălcosului”. A condus gruparea ardeleană în toate
cele 6 meciuri din grupele Champions League și are în palmares
victoria istorică de pe „Stadio Olimpico”, cu AS Roma, scor 2-1.
După doar patru luni, italianul a fost înlocuit cu cehul Dușan
Uhrin. În acel moment CFR era pe locul 4 în Liga 1.
După experiența „CFR”, italianul a preluat echipa de tineret a
Regginei, formație din Serie B, funcție la care a renunțat din
motive personale în urmă cu două luni.