Ioan Ovidiu Sabău nu mai este antrenorul formației Gloria Bistrița, echipă pe care a antrenat-o în ultimele patru sezoane, informează site-ul oficial al grupării bistrițene.
"Conform înțelegerii de acum patru ani, atunci când una dintre părți vrea să renunte, acest lucru se va întâmpla. Cu părere de rău și de o parte și de alta, s-a întâmplat. Ioan Ovidiu Sabău nu a mai dorit să continue la Gloria. Decizia domnului Sabau a fost adusa la cunosțința Consiliului Director vineri, 12 iunie. Consiliul Director a luat în discutie comportarea și rezultatele obținute, bune și foarte bune. Ne despărțim cu părere de rău. Vom căuta cele mai bune soluții pentru a suplini plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău", a declarat președintele Consiliului Director Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu.
La rândul său, Ioan Ovidiu Sabău a declarat că, după patru ani, a sosit timpul pentru o nouă provocare. "Vreau să-i mulțumesc domnului președinte Jean Pădureanu, pentru că în toți acești ani a știut să mă protejeze, să mă susțină, să mă ajute să mă maturizez ca antrenor si pentru faptul ca nu m-a compromis niciodată. Înțelegerile pe care le-am avut cu dânsul si le-a respectat de fiecare dată. Aș vrea ca toți cei care își încep cariera de antrenor să aibă un astfel de om lângă ei. Îmi pare foarte rau ca las in urma un astfel de om, căruia îi sunt recunoscator. Gloria, într-adevar, mi-a dat foarte mult", a declarat Ioan Ovidiu Sabau.
Ioan Ovidiu Sabau (41 de ani) a antrenat echipa Gloria Bistrita de-a lungul a patru ediții de campionat: 2005/2006 (locul 11), 2006/2007 (locul 6), 2007/2008 (locul 10) și 2008/2009 (locul 13), palmaresul său în Liga I fiind de 132 de meciuri, dintre care 49 de victorii, 26 de egaluri si 57 de infrângeri, golaveraj 135-153, 173 puncte. Fostul internațional a condus Gloria și în doua ediții ale Cupei UEFA Intertoto (2005/2006 si 2007/2008), adunând trei victorii, un egal și patru înfrângeri. În Cupa României, palmaresul sau cuprinde o victorie, trei remize și două eșecuri.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER