Sabău a trasat condițiile în care va mai rămâne la Timișoara!

„Moțul” nu mai este așa sigur că va pleca în vară. Chiar dacă
spune alb pe negru că rămâne la Timișoara, el își face planuri
pentru sezonul următor.

„Trebuie să se țină cont de ceea ce vreau să fac aici.
Numai eu pot să spun ce jucători au valoare și sunt pentru un
anumit nivel de performanță. Eu stau toată ziua cu ei, eu știu tot
timpul ce se întâmplă”
, a spus Sabău astăzi după
amiază.

Tehnicianul a avut un mesaj pentru contestatarii săi.
„Hudson, antrenorul lui Fulham, spunea că eliminarea
Șahtiorului este cea mai mare performanță a vieții sale. La noi se
uită repede că am reușit să eliminăm pe Șahtior”, a menționat
Sabău, după care a adăugat: „Lumea vrea spectacol. Cu 4-5 jucători
de câte un milion de euro, facem spectacol”.

Antrenorul de la Poli consideră că deși bănățenii au ratat
titlul, clubul s-a autodepășit în acest moment. „Obiectivul
era să ne clasăm în primele cinci locuri. Asta nu înseamnă că nu am
vrut titlul, până în urmă cu o etapă ne-am bătut la titlu, dar au
fost și anumite probleme. Anul trecut, 50% din lotul actual juca în
divizia B sau se lupta la evitarea retrogradării. Am trecut
printr-un schimb de generații și nu se puteau cere victorii pe
linie. A fost un an de transformare, am implementat un joc de
posesie, cu 1-2 atingeri și s-au format deja niște automatisme. La
anul, echipa își poate fixa niște obiective și poate să le atingă,
cu mine sau cu cine va veni”
, a spus Sabău.

„Ar însemna foarte mult să obținem două victorii pe final,
chiar dacă sunt foarte mulțumit de reușitele echipei în anul
acesta. Este altfel să încheiem sezonul într-o notă
pozitivă”
, Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli

Publicat: 15 05. 2010, 19:11
Actualizat: 15 05. 2010, 19:12