Tehnicianul formației FCM Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, duminică seară, după victoria cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-0, că deocamdată este important ca echipa sa să strângă puncte, urmând ca apoi să se gândească și la spectacol.
„A fost o victorie meritată, sunt bucuros că am reușit câștigarea celor trei puncte puse în joc. Fotbaliștii mei și-au dorit să câștige, mai ales că Gaz Metan este mult mai omogenă, mult mai bine pusă la punct, are și jucători de doi metri. Deocamdată este prea mult să facem și spectacol. Poate, dacă am cinci milioane de euro fac și spectacol, dar acum important e ca echipa să fie disciplinată și organizată și să acumulăm puncte”, a afirmat Sabău.
Tehnicianul a apreciat ca fiind „minunat” faptul că în tribune s-au aflat copii și femei, dar și fani care au demonstrat că sunt „educați”.
În privința meciului următor, cu CFR Cluj, Sabău a spus: „Mergem să câștigăm la Cluj, FCM joacă mai bine în deplasare, nu cred că mai există presiune am urcat în clasament. CFR joacă în Liga Campionilor cu FC Basel, dar au două echipe, nici gând să fie obosiți”.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER