Sabău amenință liderul:** „Scoatem un egal cu Oțelul”

Ioan Ovidiu Sabău a susținut azi conferința de presă în vederea
partidei de pe teren propriu cu Oțelul Galați, care va avea loc
sâmbătă, de la ora 15.45.

„Echipa este cu un moral ridicat după victoria de la
Urziceni. Cu publicul alături sper să reușim un rezultat pozitiv cu
Oțelul. Întâlnim cea mai bună echipă din campionat, din momentul în
care e pe locul 1. Au și ei minusuri, prin faptul că nu construiesc
foarte mult. Aș fi mulțumit și cu un punct cu Oțelul, dacă jocul ar
fi unul echilibrat. Cred că putem scoate o remiză”
, a spus
Sabău.

Acesta nu va conta pe Dan Matei, în continuare nerefăcut după o
accidentare. De asemenea, Astafei și Issa Ba acuză ușoare probleme
medicale, dar au șanse mari să fie pe teren cu Oțelul.

În fața ziariștilor a fost prezent și mijlocașul Florin Dan, noul
căpitan al echipei târg-mureșene.

„Sperăm într-un meci bun. Ne dorim să avem evoluții cât mai
bune și să ne salvăm de la retrogradare. Știm că batem liderul, va
fi un meci dificil, sperăm să trecem cu bine acest
examen”
, a declarat Dan.

Articol scris de Mihai VEREȘ

Publicat: 09 03. 2011, 14:59
Actualizat: 09 03. 2011, 15:02