Sabău: „Dacă vom câștiga ultimele trei meciuri sunte 99% campioni!”
Neluțu Sabău își dorește ca Unirea Urziceni și CFR Cluj să calce
strâmb într-una din ultimele trei etape, pentru ca Timișoara să
profite și să treacă pe primul loc.
Unul dintre meciurile pe care „Moțul” le va urmări cu atenție
este cel de la Bistrița, unde Gloria va juca împotriva
Urziceniului. Antrenorul lui Poli își dorește ca foștii săi
fotbaliști să îi dea o mână de ajutor și exclude orice speculație
de blat. „Nu am dubii, nu se pune problema, domnul
Pădureanu va juca să câștige. Pentru echipa lui, dar sunt convins
că și pentru mine, mai ales că acolo mai sunt jucători pe care i-am
antrenat. Am o relație foarte bună cu mulți dintre ei, chiar au
fost multe meciuri în care mă încurajau sau mă felicitau, îmi
trimiteau mesaje și așa mai departe. Cu domnul președinte Pădureanu
am lucrat patru ani și știu cum gândește. S-a schimbat total, orice
meci îl joacă corect, vrea să câștige„, a spus Sabău.
Tehnicianul bănățenilor este convins că echipele care ocupă în
prezent primele două locuri în clasamentul Ligii I se vor încurca,
iar Poli va lua titlul dacă va lua nouă puncte în ultimele trei
meciuri, cu Gaz Metan, Pandurii și FC Brașov. „Sper să
câștig eu. Știu că nu e suficient, dar părerea mea este că dacă noi
câștigăm aceste trei jocuri, 99 la sută suntem campioni. Nu va fi
ușor, Mediașul încă nu s-a salvat, Pandurii la fel„, a
afirmat Sabău.