Sabău, după 0-2 cu „U”** „Puteam să avem 3-0 în minutul 30”

După ce în sezomul trecut FCM Târgu-Mureș își asiguara
promovarea după victoria cu 2-1 de la Cluj și în tur obțineau o
remiză la Alba Iulia, în ultima etapă U reușește revanșa cu o
victorie la Târgu-Mureș, care îi plasează pe elevii lui Ionuț Badea
pe locul 8. Formația lui Sabău a dominat clar prima jumătate de
oră, dar nu a reușit să înscrie. După ce Astafei a trimis în
minutul 2 un șut mult peste din poziție bună, tot el a obținut după
două minute un penalty, la intervenția lui Cucui. Florin Dan a
executat plasat, însă Matache a ghicit colțul. Au urmat alte câteva
ocazii pentru gazde, prin Didi, Vasilache și Astafei. Clujenii au
trimis primul șut în minutul 33, prin Voican, l-au imitat Păcurar
și Cojocnean, dar Balauru a fost la post. Prima parte s-a încheiat
cu o lovitură liberă aproape de vinclu trimisă de Florin Dan.

Unii ratează, alții înscriu

La reluare, jocul a fost echilibrat și mult mai alert. După doar
șase minute însă, Fernandes vede pentru a patra oară în această
ediție cartonațul roșu, pentru un fault în calitate de ultim
apărător. Lovitura liberă de la 17 metri este transformată
impecabil de Păcurar. Mureșenii, conduși și în inferioritate
încearcă egalarea. Matache are însă câteva intervenții salvatoare
la șuturile lui Florin Dan și Vasilache. Cea mai mare ratare a
reprizei la aparținut lui Astafei în minutul 65, care a reluat mult
peste poartă din poziție ideală, de la 10 metri. După șapte minute,
Machado a ridicat scorul la 2-0, cu un lob peste Balauru, ieșit în
întâmpinare. Până la final, mureșenii au încercat revenirea, dar
șuturile lui Ruiz și Astafei îl găsesc pe Matache la post. Clujenii
au mai avut câteva contraatacuri periculoase, blocate însă de
defensiva gazdelor.

Sunt dezamăgit că n-am putut oferi suporterilor o bucurie
la final. Am dominat clar jocul până la eliminarea lui Fernandes.
Putea fi și 3-0 până în minutul 30, când clujenii n-au contat în
atac și consider că după aspectul jocului nu meritam să pierdem.
Evident, la 0-1 și cu jucător eliminat am ieșit mai decis și
adversarii și-au mai creat câteva ocazii. Problema la noi este că
ne creem ocazii, dar nu are cine s-o dea în poartă. U este o echipă
cu jucători valoroși și obiective ambițioase. Felicit totuși echipa
mea pentru felul în care s-au dăruit pe parcursul campionatului,
pentru faptul că ne-am depășit condiția și din candidată sigură la
retrogradare am încheiat pe locul 9
„, a spus Ioan Ovidiu
Sabău.

Articol scris de Mihai VEREȘ

Publicat: 22 05. 2011, 16:12
Actualizat: 22 05. 2011, 16:13