Sabău îi așteaptă pe Cociș și Cisovsky

În opinia antrenorului de pe Bega,
jocul Timișoarei se va îmbunătăți atunci când se va putea baza și
pe jucătorii indisponibili acum.

Ajuns în urmă cu câteva săptămâni la
Timișoara, Răzvan Cociș a suferit o problemă musculară în
reacomodarea sa la efort. „Internaționalul” a făcut o contractură
și a trebuit să reducă pentru moment intensitatea antrenamentelor.
Nu este o problemă gravă, este ceva de o săptămână, poate
cel mult două, după care va intra în ritm normal”, a spus
antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

Răzvan Cociș era așteptat să debuteze la
Poli în meciul de mâine cu Unirea Urziceni, chiar dacă ar fi putut
juca doar 15-20 de minute pe final de meci.

„Ne lipsește un
jucător de calitate precum
Cisovsky”

De asemenea, aproape recuperat este și
fundașul central Marian Cisovsky. Ioan Ovidiu Sabău și-a manifestat
deja încântarea că, în mai puțin de o lună, slovacul va putea juca
într-un meci oficial, după ce a pierdut până acum aproximativ șase
luni cu o problemă la genunchi. „
Cisovsky, în două
săptămâni, va fi pus la punct cu pregătirea fizică. Mă bucură
foarte mult, pentru că ne lipsește un astfel de jucător de
calitate”, a declarat „Moțul”.

Alți indisponibili pentru meciul de mâine
sunt fundașii laterali Thiago Costa și Florin Maxim, ambii în
recuperare după ce fiecare a suferit o intervenție chirurgicală la
menisc.

Publicat: 13 03. 2010, 15:47
Actualizat: 13 03. 2010, 15:48