Sabău îi avertizează pe clujeni:** „Cred că vom lua cele 3 puncte în meciul cu Universitatea Cluj!”

Antrenorul FCM Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat joi, într-o conferință de presă, că Universitatea Cluj este o echipă bună și matură, dar crede că formația sa va obține cele 3 puncte puse în joc la meciul de luni seara.

„Universitatea Cluj este o echipă în formă, cu jucători care evoluează împreună de un an, au făcut puține schimbări în lot. Se vede că au relații de joc, atât în defensivă, cât și în atac. Fiecare jucător știe ce are de făcut. Au o echipă bună, matură, dar cred că noi vom lua cele 3 puncte”, a spus Sabău.

Referindu-se la meciul cu Astra Ploiești, din etapa a VI-a a Ligii I, când echipa sa a fost egalată în ultimul minut, Sabău a apreciat că echipa pe care o antrenează nu este plină de entuziasm, deoarece situația din clasament nu îi permite acest lucru, însă el este în continuare încrezător că vor veni și „realizările și mulțumirile”.

„Eu sunt încrezător, această echipă va face mai multe puncte decât anul trecut. Sunt 100% convins de acest lucru și știu pe ce mă bazez. În momentul de față echipa nu merge așa cum ne așteptam, dar dacă vă aduceți aminte, vă spuneam înainte de debutul campionatului că va fi nevoie de 5-6 etape ca să fim o echipă. Dacă nu primeam golurile din ultimele minute de la Sibiu și acasă cu Astra, eram în grafic. Dar, deocamdată, nu suntem o echipă care să ne dea siguranță. Este nevoie de timp, dar se vede că jucătorii sunt preocupați de situația echipei, se pregătesc excelent, ies împreună la masă și în scurt timp vor apărea și rezultatele. Sunt sigur că vor veni realizările și mulțumirile”, a conchis Sabău.

Înaintea jocului de luni, FCM ocupă locul 15 în clasamentul Ligii I, cu 5 puncte, iar Universitatea Cluj este pe locul 5, cu 11 puncte.

Biletele pentru partida de luni, de la ora 19.00, se vor pune în vânzare începând de vineri. Un leu din valoarea fiecărui bilet vândut pentru acest joc va fi donat Asociației HIFA, pentru achiziționarea unui cărucior electric pentru o persoană cu dizabilități.

Mediafax

Publicat: 15 09. 2011, 18:23
Actualizat: 15 09. 2011, 18:52