Dinu Vamă s-a înțeles cu Gigi Becali pentru Sabrin Sburlea, însă cum nu s-a semnat niciun act încă, pe fir a intrat și Poli.
În fapt, interesul Timișoarei e mai vechi, formația de pe Bega dorind să îi ia la pachet pe Sburlea și Roman. Ioan Ovidiu Sabău recunoaște că și i-ar dori pe cei doi fotbaliști din retur, dar spune că prețul cerut de oficialii Brașovului este unul prohibitiv.
„Sburlea și Roman sunt jucători valoroși, îmi plac. Știu că sunt foarte serioși în tot ceea ce fac, sunt adevărați profesioniști. Sumele de transfer sunt însă foarte mari pentru jucătorii din România„, a afirmat tehnicianul de pe Bega.
„Am vrut să sparg pușculița fiului meu pentru a-i lua pe Sburlea și Roman, dar nu merge„, afirma Iancu acum două luni
Strategie?
Negocierile dintre Becali și Dinu Gheorghe au fost suspectate ca fiind ‘de ochii lumii’, pentru a crește artifical prețul jucătorilor de sub Tâmpa – Ezequias și Rui Duarte sunt doriți și de Vaslui; astfel oficialii Brașovului ar fi mizat pe o strategie care să îi forțeze mâna lui Porumboiu, singurul patron din Liga I care reușește să țină steagul sus, în ciuda crizei. Atât patronul Stelei cât și președintele executiv al Brașovului au dezmințit informația.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER